

Într-o dinamică facilitată inclusiv de programul de listare a titlurilor de stat destinată populației, societățile de intermediere ating un nou record al numărului de conturi.
După raportarea anuală preliminară, developerul imobiliar One United Properties va comunica parametrii primei etape a programului de buy-back ce vizează achiziția a până la o cincime din titlurile proprii.
Pe fondul dificultăților financiare majore întâmpinate, compania RAAL anunță concedieri colective.
Asociația Administratorilor de Fonduri a avansat în proiectul care vizează introducerea conturilor globale pentru industria fondurilor de investiții.
Emitent constant pe piața obligatară de la BVB, UniCredit Bank are undă verde de la autoritatea de resort pentru a ieși cu noi bonduri într-un program de finanțare pe termen mediu, relevă datele Profit.ro.
Pe fondul dinamicii pozitive a bursei, dar și al unor intrări consistente, fondurile deschise de investiții în acțiuni au înregistrat în 2025 o creștere de 68%.
Încrederea în economia românească a continuat să scadă și în ianuarie, indicele fiind în teritoriul de contracție pentru a noua lună la rând. Managerii din aproape toate sectoarele au raportat date mai slabe, însă se remarcă pesimismul tot mai pronunțat al consumatorilor români: moralul acestora este mai scăzut decât în pandemie și la cele mai reduse niveluri de după austeritatea din 2010-2011.
Fondul suveran al Norvegiei, cel mai mare din lume, cu active de 2,2 trilioane de dolari, a renunțat la aproape toate investițiile pe bursa de la București în ultima parte a anului trecut, păstrând o singură companie în portofoliu. Fondul și-a redus puternic și expunerea pe datoria guvernamentală a României.
Într-o zi în care ministrul Energiei Bogdan Ivan a adus în discuții parametrii legați de eliminarea plafonării la gaze naturale, acțiunile Romgaz și OMV Petrom au adunat împreună tranzacții de peste 200 milioane lei.
Acțiunile Microsoft scad puternic pe bursa din New York, după publicarea rezultatelor financiare, gigantul american fiind pe cale să piardă peste 400 de miliarde de dolari în capitalizare într-o singură zi, pe fondul îngrijorărilor că investițiile masive în inteligența artificială nu vor deveni profitabile suficient de repede.
Rafinăria Petrotel și rețeaua de benzinării Lukoil din România vor rămâne, foarte probabil, doar temporar în proprietatea fondului de investiții Carlyle, în cazul în care acordul preliminar semnat cu gigantul rus va fi aprobat de autoritățile americane, iar deal-ul va fi finalizat cu succes.
După listarea Cris-Tim Family Holding (CFH) în ultima parte a anului trecut, la cota Bursei de Valori București vine acum Electroalfa Internațional (EAI).
Potrivit unei analize BNR, rata anuală a inflației va continua să descrească lent în primele trei luni ale anului curent, relativ în linie cu prognoza pe termen mediu din noiembrie 2025, care indica scăderea modestă a acesteia în prima jumătate a anului 2026 și pe o traiectorie fluctuantă.
Prețul aurului a atins un nou maxim istoric, de peste 5.500 de dolari pe uncie.
Google continuă să adauge funcții de inteligență artificială în browser-ul Chrome, iar cea cel mai nou val de extindere aduce o bară laterală în care utilizatorii pot interacționa cu AI-ul companiei.
Atacurile pe conturi nu înseamnă mereu “spargere” clasică.
Cursul valutar oficial, de referință, anunțat joi de BNR a ajuns la 5,0957 lei, de la 5,0960 lei, curs înregistrat miercuri.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2554 | +0.0041 | +0.08 % |
| 1 USD | 4.5584 | +0.0077 | +0.17 % |
| 1 GBP | 6.1277 | +0.0041 | +0.07 % |
| 1 CHF | 5.6244 | +0.0023 | +0.04 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro