SoftBank și-a vândut participația pe care o mai deținea la gigantul american Uber, conglomeratul japonez încercând să strângă numerar pe fondul pierderilor tot mai mari la divizia sa de investiții, transmite CNBC.
Vânzarea a avut loc după ce Vision Fund, vehiculul de investiții în tehnologie al SoftBank, a raportat o pierdere de 2.930 de miliarde de yeni japonezi (21,68 miliarde de dolari) pentru trimestrul încheiat în iunie, una dintre cele mai mari înregistrate vreodată, scrie News.ro.

28 mai Maratonul Fondurilor Europene
SoftBank a spus că și-a vândut acțiunile Uber între aprilie și iulie, la un preț mediu de 41,47 dolari pe acțiune.
Potrivit SoftBank, costul mediu pe acțiune a fost de 34,50 dolari, așa că vânzarea participației la Uber a fost profitabilă.
Gigantul japonez nu a precizat duma obținută prin vânzarea Uber și nici dimensiunea participației vândute.
SoftBank a investit în Uber în 2018 și din nou în 2019, pentru a deveni cel mai mare acționar al său la un moment dat. Anul trecut, SoftBank a vândut aproximativ o treime din participația sa la Uber, potrivit CNBC.
Acum, SoftBank a vândut restul acțiunilor pe care le mai deținea la Uber.
Acțiunile Uber au fost tranzacționate luni în ușoară scădere.
În total, între aprilie și iulie, SoftBank a declarat că a înregistrat un câștig de 5,6 miliarde de dolari din totalul participațiilor vândute, inclusiv la Uber, firma imobiliară online Opendoor, compania de îngrijire a sănătății Guardant și gigantul chinez de imobiliare și brokeraj Beike.
Afacerile de investiții ale SoftBank Vision Fund au înregistrat pierderi în prima jumătate a anului, pefondul declinului puternic al acțiunilor tehnologice, deoarece inflația fulgerătoare a determinat băncile centrale la nivel global să majoreze ratele dobânzilor.