

Compania care operează lanțul de farmacii Ropharma a suferit un declin la nivelul profitabilității, în pofida majorării substanțiale a vânzărilor.
Alphabet, compania-mamă a Google, a concediat sute de angajați din divizia Platforms & Devices.
Piețele bursiere europene au încheiat sesiunea de vineri în scădere, după o săptămână marcată de volatilitate accentuată, în contextul în care temerile legate de escaladarea războiului comercial dintre Statele Unite și China s-au intensificat, transmite CNBC.
După ce etapa de turbulențe din piețele financiare internaționale a ridicat lichiditatea pe bursa românească, ultima sesiune a săptămânii a fost una cu o activitate drastic redusă.
Retailerul online de modă rapidă Shein a obținut aprobarea Autorității de Conduită Financiară (FCA) din Marea Britanie pentru oferta publică inițială (IPO) planificată la Bursa din Londra, potrivit a două surse familiare cu situația, citate de Reuters.
După o săptămână de volatilitate extremă pe piețele financiare, în care S&P 500 a oscilat violent între euforie și corecție, iar aurul a atins noi maxime istorice, investitorii se confruntă tot mai mult cu riscurile unui nou regim de piață
După o etapă când strângea de la investitorii individuali echivalentul unei tranșe de la FMI din anii ’90, programul Fidelis al Ministerului Finanțelor are volume mai mici de când a venit la frecvența lunară.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
1 EUR | 5.0670 | +0.0036 | +0.07 % |
1 USD | 4.2778 | -0.0070 | -0.16 % |
1 GBP | 5.8389 | -0.0073 | -0.12 % |
1 CHF | 5.4387 | +0.0210 | +0.39 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro