Guvernul se duce la BEI pentru un prim împrumut de 500 milioane euro, la autostrada Sibiu – Pitești

Ministerul Finanțelor urmează să fie mandatat de Guvern să negocieze și semneze cu Banca Europeană de Investiții (BEI) un prim contract de finanțare pentru un împrumut în valoare de 500 milioane euro în vederea realizării autostrăzii A1, mai exact a porțiunii Sibiu – Pitești. BEI a oferit în acest scop o asistență financiară rambursabilă în valoare totală de până la 1 miliard de euro.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Guvernul se duce la BEI pentru un prim împrumut de 500 milioane euro, la autostrada Sibiu – Pitești

Un prim contract urmează a fi semnat în octombrie 2025, cu ocazia vizitei la București a vicepreședintelui BEI, dl. Ioannis Tsakiris.

Un al doilea contract de finanțare, pentru un împrumut de aceeași valoare, ar putea fi semnat în prima parte a anului 2026.

Apare și în România ”resortul turistic”. Condițiile necesare pentru o astfel de calificare turistică CITEȘTE ȘI Apare și în România ”resortul turistic”. Condițiile necesare pentru o astfel de calificare turistică

De ce este important: Guvernul României a aprobat prin Memorandum, în ședința din 4 decembrie 2024, contractarea unei asistențe financiare rambursabile de la BEI în vederea acoperirii parțiale a finanțării naționale necesare implementării unor investiții cuprinse în Programul Transport 2021-2027 și în Mecanismul pentru Interconectarea Europei.

Asistența financiară ce urmează a fi contractată este compusă din mai multe împrumuturi, cu o valoare totală de până la 4,975 miliarde euro.

Proiectele propuse de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, care ar putea face obiectul unor împrumuturi de la BEI, sunt:

- Autostrada A1 Sibiu – Pitești;

- Autostrada de centură București - Sector Centură Nord (km 0+000 – km 52+770);

- Autostrada A3 Transilvania (subsecțiunile Nușfalău – Suplacu de Barcău, Suplacu de Barcău – Chiribiș, Chiribiș – Biharia, inclusiv Legătură Centură Oradea – Autostrada A3);

- Autostrada A13 Sibiu – Făgăraș;

- Reabilitarea liniei CF Brașov – Simeria, secțiunea Brașov – Sighișoara;

- Modernizarea complexului feroviar Port Constanța - Palas - Etapele I+II;

- Modernizarea liniei CF Craiova - Drobeta Turnu Severin – Caransebeș;

- Magistrala M4 Gara de Nord - Gara Progresu.

EXCLUSIV Grup chinez, lider mondial, alege România în detrimentul Ungariei FOTO CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Grup chinez, lider mondial, alege România în detrimentul Ungariei FOTO

Autostrada Sibiu - Pitești a beneficiat de finanțare în cadrul Programului Operaționat Infrastructură Mare 2014-2020 și este inclus și în Programul Transport 2021 -2027, iar valoarea alocărilor financiare totale din fonduri externe nerambursabile este de aproximati 9,27 miliarde lei (reprezentând aproximatic 1,83 miliarde euro). Diferența, până la concurența valorii totale, urmează a fi acoperită de la bugetul de stat.

Valoarea estimată de BEI a proiectului este de aproope 5,5 miliarde euro.cu TVA. Împrumutul în valoare de 500 milioane euro va sprijini autoritățile române în acoperirea contribuției necesare de la bugetul de stat, prin finanțarea deficitului bugetului de stat creat sau existent pe parcursul implementării proiectului.

DECIZIE Aeroportul Băneasa va fi modernizat cu un nou terminal și va putea procesa 800 pasageri pe oră de vârf. Estimare spre jumătate de milion de pasageri anul acesta CITEȘTE ȘI DECIZIE Aeroportul Băneasa va fi modernizat cu un nou terminal și va putea procesa 800 pasageri pe oră de vârf. Estimare spre jumătate de milion de pasageri anul acesta

Condițiile împrumutului

Data limită de tragere a împrumutului, așa cum a fost convenită luând în considerare inclusiv politica BEI, este de 3 ani de la data semnării contractului de finanțare.

Împrumutul va fi tras în maximum 10 tranșe, fiecare în valoare de cel puțin 50 milioane euro.

Condițiile financiare aplicabile fiecărei tranșe se vor stabili la momentul tragerii, în funcție de opțiunea selectată de împrumutat (dobândă fixă/variabilă, maturitate etc.), cu respectarea politicii de finanțare a BEI.

Conform politicii BEI, fiecare tranșă trasă din împrumut este considerată un împrumut distinct, convenindu-se cu banca, la momentul efectuării tragerii, maturitatea, modalitatea de rambursare (una sau mai multe tranșe), perioada de grație și tipul și rata dobânzii (fixă sau variabilă).

Împrumutul urmează a fi acordat pe o perioadă de până la 27 ani, termen valabil pentru opțiunea de rambursare în mai multe rate, respectiv 16 ani în cazul rambursării într-o singură tranșă (bullet).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Citeste in continuare
Imobil de prestigiu situat pe strada Emanoil Porumbaru
  • {literal}{/literal} băi

De vânzare
2.600.000 €
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0670 +0.0036+0.07 %
1 USD4.2778 -0.0070-0.16 %
1 GBP5.8389 -0.0073-0.12 %
1 CHF5.4387 +0.0210+0.39 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Playtech.ro
3 CAMERE - DISCOUNT - 12% DIRECT DE LA DEZVOLTATOR - PIPERA
  • {literal}{/literal} dormitoare
  • {literal}{/literal} băi

De vânzare
129.030 €
Cele mai citite