Profit net de 11,32 milioane lei, în scădere cu 14%, estimat în acest an pentru Cemacon

Bursă   
Profit net de 11,32 milioane lei, în scădere cu 14%, estimat în acest an pentru Cemacon

Producătorul de cărămizi Cemacon (simbol bursier CEON) estimează pentru acest an un profit net în scădere cu 14%, de 11,32 milioane lei, la o cifră de afaceri netă de aproximativ 109 milioane lei, cu 18% mai mare față de afacerile realizate anul trecut, potrivit bugetului aprobat de acționari.

În 2017, Cemacon a realizat un profit net de 13,22 milioane lei și o cifră de afaceri de 92,65 milioane lei, potrivit News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Acționarii au aprobat totodată ”repartizarea profitului net aferent anului 2017 în sumă de 13.225.478 lei astfel: pentru constituirea de rezervă legală – 165.921 lei; pentru constituirea de rezerve aferente profitului reinvestit – 4.178.959 lei; diferența de 8.880.597 lei rămânând rezultat nerepartizat”, arată raportul publicat pe site-ul companiei.

Evenimente
21 mai Maratonul Economia Sustenabilă
28 mai Maratonul Fondurilor Europene
4 iunie Eveniment Profit.ro - Piața imobiliară între șocuri și oportunități - Ediția a V-a
EXCLUSIV Romcarbon Buzău vizează creșterea volumelor de vânzare, cel mai bun antidot la costurile sporite, într-o piață a muncii ostilă. „Toți vor să plece afară” CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Romcarbon Buzău vizează creșterea volumelor de vânzare, cel mai bun antidot la costurile sporite, într-o piață a muncii ostilă. „Toți vor să plece afară”

În ceea ce privește obiectivele pentru acest an, oficialii companiei spun că ”va fi un an de consolidare a poziției în piață, de fructificare a investițiilor în poziționarea premium a produselor din gama Evoceramic și de întărire a parteneriatelor cu distribuitorii”.

Compania și-a planificat totodată investiții în sumă de 15,5 milioane lei, în acest an.

”Principalele investiții propuse spre aprobare fac referire atât la investiții aflate în curs de implementare ce trebuie continuate în anul 2018, investiții impuse de respectarea reglementărilor de mediu, investiții de înlocuire a activelor depreciate cât și investiții noi. Investițiile propuse au un rol important în continuitatea activității companiei în perioada imediat următoare”, arată raportul companiei.

Sesiune puternic negativă la BVB, cu vânzări de pachete mari și ordine ascunse. „Sunt străinii care vând și măcelul o să continue și luni”, spune un broker CITEȘTE ȘI Sesiune puternic negativă la BVB, cu vânzări de pachete mari și ordine ascunse. „Sunt străinii care vând și măcelul o să continue și luni”, spune un broker

Cemacon este listată la Bursa de Valori București (BVB) și are o valoare de piață de 93,01 milioane lei. Compania este detinută în principal de acționari instituționali, fonduri de investiții românești și străine.

Cemacon operează două facilități de producție în județul Sălaj, ambele funcționând la capacitatea totală. Acesta este al doilea producător de blocuri ceramice din România și unul dintre liderii pieței din Transilvania.

viewscnt
Afla mai multe despre
cemacom
profit
scadere. estimare
cifra
afaceri