Jeff Bezos devine al treilea cel mai bogat american, devansându-l pe Warren Buffett

Lifestyle   
Jeff Bezos devine al treilea cel mai bogat american, devansându-l pe Warren Buffett

Coordonatorul Amazon Jeff Bezos a devenit al treilea cel mai bogat american, devansându-l pe Warren Buffett, CEO-ul companiei de invetiții Berkshire Hathaway, scrie în ediția de vineri revista Forbes, relatează Reuters.

Potrivit revistei, Jeff Bezos are o avere estimată la 65,3 miliarde de dolari (59 miliarde de euro), pe când averea lui Warren Buffett este estimată la 64,9 miliarde de dolari, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Bill Gates, coordonatorul Microsoft rămâne în continuare cel mai bogat om din lume, cu o avere estimată la 77,7 miliarde de dolari.

Evenimente

21 mai Maratonul Economia Sustenabilă
28 mai Maratonul Fondurilor Europene

El este urmat de spaniolul Amancio Ortega, fondatorul grupului Index, care deține lanțul prêt-à-porter Zara și a cărui avere este estimată la 72,7 miliarde de dolari.

Bezos, în vârstă de 52 de ani, deține aproape 18% din Amazon, ale cărui acțiuni s-au apreciat începând din februarie cu aproximativ 50%.

FOTO Lionel Messi și-a deschis un restaurant în Barcelona CITEȘTE ȘI FOTO Lionel Messi și-a deschis un restaurant în Barcelona

Warren Buffett deține, în ceea ce îl privește, 18% din Berkshire, însă o donație în valoare de 2,86 de miliarde de dolari pe care a făcut-o luna aceasta către Fundația Bill & Melinda Gates i-a redus din avere și l-a făcut să scadă în clasamentul întocmit de Forbes.

Începând din 2008, Warren Buffett a distribuit 24,3 miliarde de dolari către diverse fundații și organizații de caritate.

viewscnt
Afla mai multe despre
jeff bezos
warren buffett