

Excedentul de lichiditate al sectorului bancar în raport cu banca centrală s-a redus cu peste o cincime în luna martie. Evoluția lichidității, alături de cea a rezervelor valutare, sugerează intervenții ale băncii centrale pentru susținerea leului, în contextul turbulențelor induse de războiul din Orientul Mijlociu asupra piețelor emergente.
Banca americană de stat Exim Bank US, principala agențe de credit de export a Statelor Unite, urmează să semneze curând un contract de credit direct în valoare de până la 57,2 milioane dolari cu EnergoNuclear SA, compania de proiect controlată integral de societatea românească de stat Nuclearelectrica (SNN), prin care este implementat planul construirii noilor unități 3 și 4 de la centrala nucleară Cernavodă.
Revolut lansează AIR, un asistent AI în aplicație, pentru 13 milioane de clienți din Marea Britanie.
Raiffeisen Bank vrea să cumpere grupul austriac Addiko Bank, recent intrat și în România, pentru 449 milioane euro, într-un efort de a-și extinde amprenta în Europa Centrală și de Sud-Est.
Cursul valutar oficial, de referință, anunțat joi de BNR a ajuns la 5,0937 lei, de la 5,0949 lei, curs înregistrat miercuri.
Ionuț-Daniel Coleașă, Partener CITR, vine la conferința Profit.ro IMM – Provocări pentru antreprenorii mici și mijlocii într-un mediu plin de incertitudini Ediția a VI-a, programată să fie organizată pe 23 aprilie.
ING anunță clienții că a înregistrat un volum foarte ridicat al operațiunilor de procesare a plăților, fapt care a generat întârzieri în transferul sumelor către beneficiari.
Randamentele la titlurile de stat în lei au scăzut la cele mai reduse niveluri din ultimele patru săptămâni, pe fondul armistițiului anunțat de americani în războiul din Iran, care a dus la scăderea prețurilor produselor energetice.
Banca Mondială a înrăutățit estimările de creștere pentru economia României în 2026 și 2027, avertizând că presiunile tot mai mari asupra costului vieții și politicile restrictive continuă să afecteze consumul.
Cursul valutar oficial, de referință, anunțat miercuri de BNR a ajuns la 5,0949 lei, de la 5,0963 lei, curs înregistrat marți.
Felix Daniliuc, Director Executiv Departament IMM, BRD Groupe Société Générale, vine la conferința Profit.ro IMM – Provocări pentru antreprenorii mici și mijlocii într-un mediu plin de incertitudini Ediția a VI-a, programată să fie organizată pe 23 aprilie.
Ministerul Finanțelor reduce rezerva de valută de care dispune cu circa 2 miliarde de euro (10 miliarde de lei), astfel încât Guvernul să se împrumute anul acesta la un nivel similar cu anul trecut, de circa 265 miliarde de lei. Potrivit informațiilor Profit.ro, Finanțele consideră că rezerva de valută (buffer) a fost consolidată în ultimii ani, iar anul acesta poate fi redusă pentru a mai diminua din împrumuturile noi pe care le contractează statul.
Utilizatorii români ai Revolut se numără printre cei mai generoși din lume, dezvălui banca digitală globală cu circa 5 milioane de clienți în România.
Cursul valutar oficial, de referință, anunțat marți de BNR a ajuns la 5,0963 lei, de la 5,0961 lei, curs înregistrat luni.
Diana Enăchescu, CEO Siguu, vine la conferința Profit.ro IMM – Provocări pentru antreprenorii mici și mijlocii într-un mediu plin de incertitudini Ediția a VI-a, programată să fie organizată pe 23 aprilie.
Ministerul Finanțelor a reluat împrumuturile de la bănci profitând de scăderea randamentelor în ultima săptămână, chiar dacă acestea rămân semnificativ peste nivelurile de la finele lunii februarie.
Banca Națională a României este așteptată de analiști să mențină rata dobânzii cheie la 6,5% pe an în ședința de marți, 7 aprilie. Acest lucru nu reprezintă o surpriză. Scenariul care prinde tot mai mult contur este că BNR nu va mai reduce deloc dobânzile în acest an, în contextul recentului șoc energetic, care a aprins așteptările inflaționiste la nivel internațional, deși economia a încetinit semnificativ.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2557 | +0.0020 | +0.04 % |
| 1 USD | 4.5316 | +0.0152 | +0.34 % |
| 1 GBP | 6.1216 | +0.0038 | +0.06 % |
| 1 CHF | 5.5628 | -0.0079 | -0.14 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro