FOTOREPORTAJ Paris, orașul iubirii între suporteri. Nu este ca la Marseille

Suporteri irlandezi și suedezi cântă împreună cu o zi înaintea meciului dintre echipele lor favorite

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 14 iun 2016

Pe străzile, în pub-urile din Paris, dar și în zona amenajată pentru fani din zona Turnului Eiffel, suporterii echipelor naționale participante la Euro 2016 care joacă în Capitala Franței s-au salutat și au cântat împreună. Nimic nu se aseamănă cu starea de asediu de la Marseille.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Ultimul episod major de ciumă al Europei s-a consemnat la Marseille în anul 1720, când au murit între 30.000 și 40.000 de locuitori, aproape jumătate din populația orașului. Poate că este prematur să spunem că recrudescența violenței de la Marseille - unde au au fost confruntări majore de stradă soldate cu răniți - reprezintă un ultim elan al unei perioade extinse a fenomenului „hooligans”, însă la Paris lucrurile sunt departe de a sta astfel.

Suporterii diferitelor echipe care joacă pe cele două stadioane - Stade de France Saint-Denis și Parc des Princes - se înfrățesc în pub-uri și pe străzi. Este bucuria împărtășită a participării la o competiție majoră. Fotoreportajul Profit.ro arată această realitate.

Un grup de fani irlandezi în fața catedralei Notre-Dame

FOTOREPORTAJ Paris, orașul iubirii între suporteri. Nu este ca la Marseille

Și un suedez în spatele edificiului

FOTOREPORTAJ Paris, orașul iubirii între suporteri. Nu este ca la Marseille

Pub-urile întotdeauna îi așteaptă pe suporteri

FOTOREPORTAJ Paris, orașul iubirii între suporteri. Nu este ca la Marseille

FOTOREPORTAJ Paris, orașul iubirii între suporteri. Nu este ca la Marseille

FOTOREPORTAJ Paris, orașul iubirii între suporteri. Nu este ca la Marseille

Desant de suporteri suedezi la gradinile Tuileries

FOTOREPORTAJ Paris, orașul iubirii între suporteri. Nu este ca la Marseille

FOTOREPORTAJ Paris, orașul iubirii între suporteri. Nu este ca la Marseille

FOTOREPORTAJ Paris, orașul iubirii între suporteri. Nu este ca la Marseille

FOTOREPORTAJ Paris, orașul iubirii între suporteri. Nu este ca la Marseille

FOTOREPORTAJ Paris, orașul iubirii între suporteri. Nu este ca la Marseille

Și încă vin întăriri

Suporteri croați pe malul Senei

FOTOREPORTAJ Paris, orașul iubirii între suporteri. Nu este ca la Marseille

Zona fanilor de la Tour Eiffel îi așteaptă pe suporteri

FOTOREPORTAJ Paris, orașul iubirii între suporteri. Nu este ca la Marseille

FOTOREPORTAJ Paris, orașul iubirii între suporteri. Nu este ca la Marseille

FOTOREPORTAJ Paris, orașul iubirii între suporteri. Nu este ca la Marseille

FOTOREPORTAJ Paris, orașul iubirii între suporteri. Nu este ca la Marseille

FOTOREPORTAJ Paris, orașul iubirii între suporteri. Nu este ca la Marseille

FOTOREPORTAJ Paris, orașul iubirii între suporteri. Nu este ca la Marseille

Susținere...

Forțele de ordine nu au nici pe departe provocările de la Marseille

FOTOREPORTAJ Paris, orașul iubirii între suporteri. Nu este ca la Marseille

FOTOREPORTAJ Paris, orașul iubirii între suporteri. Nu este ca la Marseille

Suporterii irlandezi stau în spatele echipei lor

FOTOREPORTAJ Paris, orașul iubirii între suporteri. Nu este ca la Marseille

Nu este nevoie să bea chiar atât de mult ca să vadă triplu

FOTOREPORTAJ Paris, orașul iubirii între suporteri. Nu este ca la Marseille

Suporterii irlandezi și suedezi în zona fanilor de la Turnul Eiffel, față în față cu cei de pe stadion

FOTOREPORTAJ Paris, orașul iubirii între suporteri. Nu este ca la Marseille

FOTOREPORTAJ Paris, orașul iubirii între suporteri. Nu este ca la Marseille

Suedezii, alături de idolul lor

FOTOREPORTAJ Paris, orașul iubirii între suporteri. Nu este ca la Marseille

Suporter galez cu berea în mână și spatele la Ibrahimovic

FOTOREPORTAJ Paris, orașul iubirii între suporteri. Nu este ca la Marseille

„Cartonașul galben îl voiam și noi, domnule arbitru”

FOTOREPORTAJ Paris, orașul iubirii între suporteri. Nu este ca la Marseille

Un joc de pase pe iarbă. Mișcare, nu numai bere

FOTOREPORTAJ Paris, orașul iubirii între suporteri. Nu este ca la Marseille

viewscnt
Afla mai multe despre
euro 2016
suporteri
suedia
irlanda
fotbal
paris