Am făcut o tură zilele trecute pe la restaurantele din Grozăvești, începând cu “tripleta” Yesterday – Pui de Urs – Shorley de pe Economu Cezarescu, și m-am oprit acum și la Potcoava, lângă ele, acesta chiar aproape de malul Dâmboviței.
Potcoava e un restaurant mare, pare să fi fost construit după Revoluție în mod special spre a fi un restaurant de nunți, cumetrii și alte evenimente. E o clădire cu etaj, cu o arhitectură greu de descris. Oricum, e ceva ce nu s-ar mai construi acum, în zilele noastre, iar amenajarea la fel, e moda unor ani care nu mai sunt de mult și care nu se vor mai întoarce. Sau o ambianță pe care poate că am regasi-o încă de actualitate în orașe îndepărtate de provincie.
Au mai multe săli la Potcoava; un salon mare, central, și niște separeuri mai mici. Cred că au și câteva camere în care se poate sta dacă ai acolo vreo nuntă sau ceva eveniment ca în povești, din acelea care țin “trei zile și trei nopți”.
Terasa e frumoasă, însă, la Potcoava, e mai din zilele noastre. Multe plante, o mică arteziană, bar, cuptor de pizza. Au un acoperiș rigid și mai au și ceva copertine, însă nu am văzut vreo instalație de răcorire. Iar la 33C, am suferit rău din cauza caniculei.
Însă mult mai tare am suferit pe terasa de la Potcoava din cauza muzicii, mai ales că m-au plantat fix sub un difuzor. Nu-mi aduc aminte să mai fi auzit o muzică atât de agresivă și de stridentă ca asta de la Potcoava în vreun restaurant bucureștean.
Meniul e imens la Potcoava, în tradiția restaurantelor provinciale. Bucătărie internațională “basic”, cea mai simplă, sau mai bine spus o bucătărie urbană cu tot ce au găsit ca rețete pe Internet sau cine știe de prin ce cărți de bucate ieșite din uz. Am luat o pastramă de oaie cu mămăligă, foarte fragedă și bună, chiar nu am mai mâncat de mult una atât de bună. Usturoiul, însă, a fost o apă albă, nu știu cu ce au reușit să o coloreze astfel. Desertul a fost bun, însă toate sufleurile cu ciocolată lichidă și înghețată sunt bune în București, cred că e un furnizor mare care își face treaba foarte bine.
Serviciul a fost bun, deși a început cam amestecat, cu o chelneriță fâșneață foc și cu niște chelneri care păreau pămpălăi pe lângă ea. Însă doar pentru că nu i-a învățat nimeni ce să spună, fiindcă altfel erau copii buni – mă pricep să evaluez rapid oamenii, asta mi-e meseria de aproape 30 de ani. Mi-a plăcut de cel care s-a ocupat de mine, are reflexul de client service, ar ajunge repede un chelner foarte bun dacă ar ști și cum.
Oricum, cineva i-a pus într-o postură caraghioasă la Potcoava: erau toți cu mănuși albe! Să fii în Grozăvești + un restaurant ca Potcoava + că eram pe terasă + în mijlocul verii, la 33C + un meniu de provincie, dar să porți mănuși albe… Greu de imaginat ceva mai penibil pentru mine, însă lucrurile se văd altfel mai spre periferie și în provincie, se vede treaba!
Prețurile nu sunt mici deloc la Potcoava, însă dacă intră acolo și schimbatul mănușilor fiecărui chener de vreo 5 ori pe tura, cel puțin, înțelegi mai bine. Clienți erau destui, unii cu cravate și tocuri care nu se asortau defel cu canicula de afară, și nici cu gropile Grozăveștiului, semn că se punea de niște petreceri la Potcoava.
Sunt eu foarte cinic de felul meu, în general, dar să nu credeți că nu-i apreciez pe cei de la Potcoava pentru eforturile pe care le fac spre a menține terasa aceea cât se poate de verde, de curată și de primitoare; saloanele, așa cum mi se par mie, din alt “film”, le asigură petrecăreților ce au nevoie, totuși, nu mă îndoiesc de asta. Bucureștiul e un oraș foarte mare și există clientela pentru fiecare tip de restaurant. Potcoava are clientela lui, se pare că o duce bine, îi știu de foarte mulți ani, așa că lumea merge înainte…
