

Barja Phoenix, cu o încărcătură de 1.133 tone de îngrășăminte chimice, s-a scufundat în 10 ianuarie pe Dunăre, în dreptul orașului Zimnicea.
Principalii investitori și dezvoltatori imobiliari din România se așteaptă la o creștere a chiriilor în 2026, mai ales pe segmentul de birouri, și la o consolidare a cererii de spații imobiliare noi.
După ce un deputat PNL a inițiat un proiect de lege pentru reglementarea, autorizarea și controlul activităților de natură sexuală, Patriarhia Română a transmis că aceasta "reprezintă o formă gravă de exploatare și tranzacționare a trupului omenesc în scop financiar iar legiferarea ei nu va conduce la eradicarea traficului de persoane.
Prețurile carburanților s-au majorat pentru a doua oară consecutiv în ultimele 3 zile, confirmând faptul că ieftinirea motorinei ca urmare a evoluției cotațiilor pe piețele internaționale înregistrată în ultima perioadă, care a anulat practic scumpirea fiscală de la 1 ianuarie, poate înceta.
Mai multe spitale aflate în subordinea Ministerului Sănătății au probleme în acest moment cu asigurarea căldurii, anunță Alexandru Rogobete.
O alertă de cod galben de temperaturi deosebit de scăzute, ce vizează aproape jumătate de țară și valabilă până miercuri, la ora 10.00, a fost emisă de meteorologi.
Planurile de restructurare elaborate de echipa CEO-ului Thomas Schafer, care conduce grupul de mărci de volum al VW Group, țintesc o reducere masivă a costurilor de producție în următorii cinci ani.
Anul 2025 a adus un avans modest în privința numerelor de telefon portate de clienții operatorilor telecom, relevă date analizate de Profit.ro. Astfel, totalul de clienți de telefonie fixă și mobilă care și-au mutat numărul în altă rețea a crescut anul trecut cu 4,2%, la 1,39 milioane, de la 1,36 milioane în 2024.
România va avea astăzi cea de-a treia cea mai scumpă energie din Europa, după Polonia și Ungaria, prețul spot majorându-se cu 23% față de ziua precedentă și ajungând aproape la 250 de euro/MWh. În continuare, cele mai scumpe piețe sunt cele din Europa de Est, unde prețurile sunt aproape triple față de cele din Franța, potrivit datelor analizate de Profit.ro.
Țiței contra credite. Detalii pe PROFIT INSIDER, un instrument de business pe bază de abonament prin intermediul căruia sunt furnizate informații exclusive privind modificările fiscale și legislative pregătite de autorități înainte de a fi lansate în dezbatere publică, tranzacții realizate de jucători importanți, decizii de business, rezultate financiare anunțate în premieră, analize de piață exclusive.
Fostul lider separatist din Corsica Alain Orsoni a fost împușcat mortal, chiar în timpul înmormântării mamei sale.
Producătorul american de scaune pentru automobile Adient plc., cel mai mare din lume pe această nișă, a decis închiderea fabricii de la Ploiești și disponibilizarea angajaților.
Prețul gazelor pe piața pentru ziua următoare operată de Bursa Română de Mărfuri (BRM) a rămas relativ constant în pofida majorării volumelor tranzacționate, rezultat al creșterii cererii ca urmare a vremii geroase instalate.
Autoritățile dintr-un oraș din România va testa parcarea cu doi proprierari, unul de zi și unul de noapte.
Prima etapă a programului de armată voluntară în România va include 1.000 de locuri și va începe în februarie-martie, anunță ministrul Apărării, Radu Miruță.
Bogdan Costaș, care a demisionat de la conducerea ROMAERO în toamna anului trecut, când compania tocmai revenise pe profit după pierderi record - acuzând lipsa de sprijin din partea ministerului coordonator, condus atunci de Radu Miruță, astăzi ministru al Apărării - este nominalizat acum pentru preluarea funcției de director general al companiei naționale aeriene TAROM, potrivit surselor Profit.ro.
Ministerul Finanțelor a împrumutat 1,2 miliarde de lei de la bănci, prin două emisiuni de obligațiuni. Randamentele au continuat să scadă la început de an și sunt la cele mai reduse niveluri de după octombrie 2024 pe scadențele lungi, conform datelor analizate de Profit.ro.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2460 | +0.0074 | +0.14 % |
| 1 USD | 4.5981 | +0.0275 | +0.60 % |
| 1 GBP | 6.0799 | +0.0321 | +0.53 % |
| 1 CHF | 5.6772 | +0.0148 | +0.26 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro