Reducerea valorii de referință cu 100 de lei echivalează cu o scădere de 2,44% a salariilor din grilă pentru toate funcțiile al căror coeficient nu a fost modificat. Este situația în care se află cea mai mare parte a bugetarilor.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Proiectul spune însă, în același timp, că salariul avut în noiembrie 2026 nu poate fi redus prin aplicarea noii grile. Diferența dintre salariul vechi și cel rezultat din noua lege va fi plătită sub forma unei „diferențe salariale tranzitorii”.
Cu alte cuvinte, grila poate fi mai mică, dar angajații aflați deja în sistem ar urma să rămână cu venitul anterior. Apare ca o limitare în masă a creșterii salariilor la stat. Dar nu peste tot.
Câștigători sunt, astfel, cei pentru care coeficienții au fost majorați suficient încât să acopere reducerea valorii de referință sau cei care au primit sporuri și indemnizații mai mari. Toate salariile din comparațiile Profit.ro sunt brute, calculate pentru gradația 0 și fără sporuri.
Diplomații au obținut cele mai mari creșteri
Cele mai mari majorări apar la funcțiile diplomatice de execuție din centrala Ministerului Afacerilor Externe (MAE). Salariul de bază brut al unui ambasador crește de la aproximativ 17.211 lei, în proiectul din 16 iulie, la 20.000 de lei, în noua variantă, cu 16,2%. Pentru un secretar I sau consul, salariul urcă de la 11.480 lei la 13.480 de lei, cu 17,4%.
Un secretar II sau viceconsul ajunge de la aproximativ 9.803 lei la 12.080 de lei, ceea ce înseamnă o creștere de 23,2%. Secretarul III câștigă aproape 20%, de la 8.912 lei la 10.680 de lei, iar salariul unui atașat diplomatic urcă de la aproximativ 8.102 lei la 9.280 de lei, cu 14,5%.
Majorările nu se aplică întregului personal al MAE. Pentru mai multe funcții de conducere, coeficienții au rămas neschimbați, astfel că salariile din grilă sunt cu 2,44% mai mici.
Personalul trimis în străinătate mai obține câteva avantaje. Indemnizația pentru copil este calculată în noul proiect la 25% din salariul de bază în străinătate, față de 25% din valoarea de referință în proiectul din iulie.
Indemnizația pentru stagiile în străinătate mai lungi de 90 de zile crește, la rândul său, de la 800 la 1.000 de lei.

Sănătatea câștigă în principal la sporuri și gărzi. După proteste
Pentru personalul medical, diferențele importante nu apar atât în grila salariilor de bază, cât în plata gărzilor și a condițiilor de muncă.
Amintim că ei au protestat împotriva formei precedente a proiectului pentru Legea salarizării.
Majorarea pentru activitatea desfășurată în weekend și în zilele de sărbătoare legală, în cadrul programului normal, crește de la 30% la 40%. Sporul pentru gărzile de urgență efectuate în weekend și de sărbători urcă de la 20% la 30%.
Plafonul pentru condiții deosebit de periculoase crește de la 50% la 55%, iar pentru al doilea nivel de risc limita maximă urcă de la 30% la 50%. Pentru alte activități periculoase, sporul care putea ajunge la 15% va putea fi stabilit între 15% și 30%.
Noua variantă elimină și limitele potrivit cărora sporurile mari puteau fi acordate numai pentru 10%, respectiv 20% din personalul unei unități.
Spitalele vor putea acorda și un spor de până la 30% pentru activități excepționale, dacă au venituri proprii suplimentare.
La salariul de bază câștigă punctual farmaciștii primari, cu aproximativ 4,8%, precum și mai multe categorii de psihologi, biologi, biochimiști, chimiști, fizicieni, logopezi și asistenți sociali, cu aproximativ 2%.
Nu toate modificările sunt favorabile. Salariul din grilă al medicilor rezidenți din anii IV și V scade cu aproximativ 4,5% față de proiectul din iulie (cu menținere la valoarea actuală).
Profesorii cu clase mari primesc mai mult pentru dirigenție
În proiectul din iulie, indemnizația pentru dirigenție era de 10% din valoarea de referință, respectiv 410 lei brut, indiferent de numărul elevilor. Noua variantă introduce trei niveluri.
Pentru clasele cu cel mult 20 de elevi, indemnizația va fi de 400 de lei, cu 10 lei mai puțin. Pentru clasele cu 21-30 de elevi, aceasta crește la 600 de lei, iar pentru cele cu peste 30 de elevi ajunge la 800 de lei.
Consilierii școlari din centrele județene de resurse și asistență educațională vor putea primi o indemnizație de până la 5% din salariul de bază. Tutorii de an din universități vor putea primi până la 10% din valoarea de referință, respectiv 400 de lei brut.
Câștigă și unele categorii de conferențiari și lectori universitari cu vechime între trei și 15 ani, pentru care creșterea reală a salariului din grilă este de aproximativ 2-4%.
Profesorii care au deja gradație de merit primesc o protecție suplimentară. Gradația va fi transformată în premiu de performanță și va fi păstrată la valoarea din noiembrie 2026 până la expirarea perioadei pentru care a fost acordată.
Câștiguri în Cultură și Justiție
În Cultură, coeficienții au fost majorați pentru unele funcții de conducere din bibliotecile și muzeele naționale sau de importanță deosebită. Creșterile ajung frecvent la aproximativ 8,4%, iar pentru anumite funcții de șef serviciu pot depăși 12%.
Personalul de sală, supraveghere și control al biletelor obține o creștere de aproximativ 6,9%.
În Justiție, avantajele sunt mai restrânse.
Unii profesori de gradul II din Institutul Național al Magistraturii și Școala Națională de Grefieri câștigă aproximativ 3-4%, iar referenții asistenți de la Registrul Comerțului aproximativ 5,5%.
Pentru majoritatea bugetarilor, salariul ar fi mai mic în lipsa acestei prevederi
Pentru cea mai mare parte a personalului din Apărare și ordine publică, administrație, autoritățile publice, personalul contractual și demnitari, coeficienții nu au crescut. Salariile rezultate din grilă sunt astfel cu 2,44% mai mici decât în proiectul din 16 iulie.
Există și reduceri mai mari. Salariul din grilă al cercetătorilor științifici gradul II scade cu aproximativ 18,5%, iar pentru unele funcții de conducere din cercetare reducerea ajunge la circa 15%.
Unii directori și inspectori școlari apar cu salarii mai mici cu aproximativ 4%.
În plus, acordarea premiilor de performanță pentru personalul din afara Educației este amânată din 2028 până în 2029.
















