

Circa 1.550 de angajați ai CFR Marfă au rămas fără salarii de multe luni și fără o perspectivă clară pentru ziua de mâine, atenționează Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane, după ce Parlamentul, prin votul final al deputaților, nu a putut adopta nici la a doua supunere la vot un amendament inițiat de PSD conform căruia din Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale ar fi putut fi plătite salarii restante și compensatorii pentru angajații companiilor care NU se află încă în procedura de deschidere a insolvenței sau a concordatului preventiv.
Vaporul dispărut având la bord și jurnaliști care relatau erupția vulcanului Anak Krakatau, din Indonezia, este în continuare căutat.
Trey Parker și Matt Stone, creatorii serialului „South Park”, au anunțat că vor schimba numele serialului în „South America” înainte de lansarea celui de-al 29-lea sezon.
Președintele Nicușor Dan a promulgat legea care stipulează că suprafețele ariilor naturale protejate vizate de proiecte de hidrocentrale aprobate și demarate înainte de 29 iunie 2007 vor fi eliminate din respectivele arii naturale protejate, prin modificarea limitelor acestora.
Insolvența Societății de Transport București a fost aprobată de Tribunalul București.
Metroul se poate opri după data de 16 septembrie, dacă angajații Metrorex nu își primesc salariile restante, anunță Marian Artimon, președintele USLM.
Al doilea Boeing 737 MAX 8 care va intra în flota TAROM, înmatriculat YR-BGO și botezat „Mircea Lucescu”, a fost adus în România de două echipaje TAROM, într-un zbor în două etape, cu escală la Keflavík, în Islanda.
Un incendiu a izbucnit la mai multe apartamente ale unui bloc situat pe strada Eroilor din comuna Florești.
Curtea de Apel București a amânat pentru 28 septembrie, procesul în care fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu este acuzat, alături de gruparea mercenarului Horațiu Potra, de acțiuni împotriva ordinii constituționale.
California a fost lovită de o furtună extrem de puternică.
Peste 100 de artiști din România și din întreaga lume își prezintă arta la Ploiești în pregătirea celei de-a cincea ediții a Anualei de Artă Urbană, Artown NOW.
Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), consideră că Dacia nu este pe punctul de a închide uzina de la Mioveni, dar România poate pierde treptat volume de producție, versiuni ale unor modele și, mai ales, alocarea viitoarei generații Duster.
Piața chiriilor intră oficial în cea mai aglomerată perioadă din an.
Ministra Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, afirmă că Regia Națională a Pădurilor - Romsilva mimează că apără pădurile în instanțe, dar Direcția Silvică Ilfov modifică amenajamentul silvic al drumului din Pădurea Băneasa spre Greenfield, cu nerespectarea legii.
Parlamentul, prin votul final al deputaților, nu a putut adopta nici la a doua supunere la vot un amendament inițiat de PSD conform căruia din Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale ar fi putut fi plătite salarii restante și compensatorii pentru angajații companiilor care NU se află încă în procedura de deschidere a insolvenței sau a concordatului preventiv.
Anul acesta, consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) peste 170 de cereri care au ca obiect fraudele pe canale bancare.
Companiile din România estimează pentru 2026 creșteri ale veniturilor de aproximativ 8%, în timp ce numărul de angajați ar urma să avanseze într-un ritm semnificativ mai lent.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.3495 | +0.0008 | +0.01 % |
| 1 USD | 4.8088 | +0.0111 | +0.23 % |
| 1 GBP | 6.3848 | -0.0044 | -0.07 % |
| 1 CHF | 5.7911 | -0.0010 | -0.02 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro