Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a atribuit Intrasoft International (Luxemburg) un contract de 9,3 milioane de lei, fără TVA, pentru furnizarea de aplicații software care vor permite instituției reducerea fraudei în domeniul produselor accizabile în regim suspensiv.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Subcontractantul Intrasoft International este Bull Romania.
“Obiectivul strategic al proiectului este sprijinirea Direcției generale de tehnologia informației (DGTI) în implementarea Strategiei Comisiei Europene DG TAXUD privind sistemul de control al mișcării produselor accizabile (EMCS) prin furnizarea unei soluții pentru faza 3.2 a sistemului EMCS și alinierea la Strategia Digitală a României 2014 – 2020”, se arată în caietul de sarcini al licitației.
Practic, contractul prevede furnizarea de aplicații software suplimentare pentru faza 3.2 a sistemului EMCS, în completarea fazei 3.1, asigurarea mentenanței corective, adaptive și evolutive a sistemului, precum și migrarea pe o nouă platformă.
La licitație au depus oferte Softline Corporate Solutions, Solutions Center și asocierea Unique Solutions și I-Tom Solutions, dar toate trei au fost respinse înainte de evaluare.
Parte a grupului Intracom IT Services (Grecia), Intrasoft International are sediul în Luxeburg și este un important jucător european în domeniul soluțiilor IT, cu experiență în proiecte din domeniul vamal și fiscal.