Liderul conservator Sebastian Kurz a ajuns la un acord cu Partidul Libertății (FPO), pentru formarea unei coaliții, înțelegere în urma căreia formațiunea lui Heinz-Christian Strache va reveni la putere după mai mult de un deceniu.
La doar 31 de ani, Sebastian Kurz va deveni cel mai tânăr șef de guvern din lume, scrie News.ro.
Potrivit presei internaționale, în cazul în care coaliția va fi ratificată, Austria va deveni singura țară europeană cu un partid de extremă dreapta la guvernare.
21 mai Maratonul Economia Sustenabilă
28 mai Maratonul Fondurilor Europene
Cele două partide au mai format o coaliție în perioada 2000-2005.
Liderii celor două formațiuni nu au oferit detalii cu privire la programul de guvernare, ei precizând că mai întâi trebuie să prezinte acordul partidelor lor și președintelui Alexander Van der Bellen.
Partidul creștin-democrat (OVP) al lui Kurz a câștigat alegerile legislative, la 15 octombrie, cu un total de 31,5 la sută din voturi, după o campanie în care a preluat multe teme de la FPÖ (26%), inclusiv pe tema migrației și fiscalității. FPO a ocupat locul trei în opțiunile votanților, cu 26 la sută, iar pe poziția a doua s-au clasat social-democrații lui Christian Kern (27 la sută).
După alegeri, Sebastian Kurz a invitat partidul de extremă dreapta FPÖ la negocieri exclusive în vederea formării unei coaliții de guvernământ.