CONFIRMARE Proprietarul Altex cumpără unul dintre marii distribuitori de produse IT&C din România. Ostahie: Când facem drumul la client cu hârtia de copiator, vrem să-i oferim și cartușul pentru imprimantă

CONFIRMARE Proprietarul Altex cumpără unul dintre marii distribuitori de produse IT&C din România. Ostahie: Când facem drumul la client cu hârtia de copiator, vrem să-i oferim și cartușul pentru imprimantă

Sediul Despec

Adrian Dumitrache
Adrian Dumitrache
scris 24 apr 2020

Complet Electro Serv (CES), producător și distribuitor de echipamente IT&C, parte a grupului Altex deținut de omul de afaceri Dan Ostahie, va cumpăra Despec, unul dintre principalii distribuitori de produse IT&C din România, cu afaceri de aproape 16 milioane de euro, operațiunea, anunțată în exclusivitate de Profit.ro, fiind aprobată de acționari. Prețul de achiziție aflat în discuție se situează între 9 și 10 milioane de lei pentru 79% din acțiuni.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

30 iulie - Maraton Profit News TV: Inteligența Artificială în Economie. Parteneri: Garanti BBVA, Gomag.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

"Când facem drumul la client cu hârtia de copiator de la RTC Proffice, vrem să-i oferim și cartușul pentru imprimantă, prin Despec România. Într-o astfel de operațiune, partea cea mai ușoară este achiziția, în timp ce partea mai dificilă este integrarea. În următorii 2-3 ani ne vom concentra pe integrarea celor două companii în ecosistemul Altex-Complet Electro Serv (CES)", explica Dan Ostahie pentru Profit.ro.

Grupul german Daimler a investit peste 15 milioane de euro în business-ul Clever Taxi (Free Now) CITEȘTE ȘI Grupul german Daimler a investit peste 15 milioane de euro în business-ul Clever Taxi (Free Now)

Despec este unul dintre principalii distribuitori IT&C din România, implicat în operațiuni de import și distribuție (comercializare cu ridicata) de produse IT&C pe teritoriul țării, respectiv echipamente de birou (imprimante inkjet, imprimante laser, scanere și medii de stocare) și accesorii (cartușe imprimante, tonere).

Compania dispune de un depozit în suprafață de 3.200 metri pătrați, spații de birouri de 2.800 metri pătrați, precum și de un teren liber de peste 4.500 metri pătrați.

"Despec România are o gamă completă de peste 2.400 produse în stoc curent, cele mai importante branduri internaționale în portofoliu. Ca urmare a achiziției acestei societăți, CES își va putea extinde categoriile de produse pe care le distribuie în piață și va avea acces la un canal suplimentar de distribuție pentru o parte din categoriile de produse distribuite în prezent. Este o categorie de produse complet nouă, produsele complementare comercializate de Despec România, dar și canalele de distribuție acoperite de aceasta, care vor genera creșteri de cifră de afaceri și vor optimiza resursele logistice și de transport gestionate de cele două companii", este argumentată achiziția.

Pachetul minoritar de acțiuni al Despec România va rămâne în proprietatea asociatului existent, Romtronic Computers, societate controlată în mod egal de Florea Amza, Răzvan Dracopol și Cristian Ciurea.

Nicolae Badea, fostul finanțator al Dinamo București, transferă participațiile la Orange România și alte companii pe altă firmă. Și proprietarul Altex a procedat similar în toamna anului trecut CITEȘTE ȘI Nicolae Badea, fostul finanțator al Dinamo București, transferă participațiile la Orange România și alte companii pe altă firmă. Și proprietarul Altex a procedat similar în toamna anului trecut

În 2018, afacerile Despec Romania au scăzut cu 32% față de 2017, la 73,7 milioane de lei (15,8 milioane de euro), potrivit www.termene.ro. Distribuitorul IT a consemnat o dublare a pierderii nete, la 6,9 milioane lei, de la 3,4 milioane lei în 2017.

Vânzările Despec România au scăzut în fiecare an din 2014 încoace, iar pierderea anuală a companiei a crescut de la an la an. Vârful afacerilor companiei a fost atins în 2008, când rulajul a fost de 57,3 milioane euro.

Profit.ro a anunțat în primăvara anului 2019 că Despec România a scos la vânzare sediul, depozitele și terenurile din proprietate pentru a direcționa banii spre partea operațională a afacerii.

Complet Electro Serv (CES) a consemnat în 2018 o cifră de afaceri de 418,6 milioane de lei, de la 339,4 milioane de lei în urmă cu un an. Profitul net a urcat cu aproape două milioane de lei, la 11,9 milioane de lei. Conform unei decizii a acționarilor CES din luna iulie 2018, profitul net aferent anului 2018 a fost raportat pentru exercițiile financiare viitoare.

EXCLUSIV Altex înființează o nouă firmă, care va produce, pe lângă PC-uri, și sisteme de gaming, TV și calculatoare cu specificații la comandă. Posibilă asamblare de produse și pentru clienți din Europa CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Altex înființează o nouă firmă, care va produce, pe lângă PC-uri, și sisteme de gaming, TV și calculatoare cu specificații la comandă. Posibilă asamblare de produse și pentru clienți din Europa

Cu un capital social de 329.180 lei, societatea numără 25 de salariați și are ca obiect de activitate fabricarea calculatoarelor și a echipamentelor periferice.

Complet Electro Serv (CES) este o companie românească înființată în 1991, cu activitatea inițială de service specializat în electrotehnică. În prezent, CES este unul dintre principalii producători și distribuitori de echipamente IT&C, electronice și electrocasnice din România.

Acționarul majoritar este omul de afaceri Dan Ostahie, cu aproape 92,5% din acțiuni. El deține și rețelele de magazine Altex și Media Galaxy.

Retailerul electro-IT Altex este unul dintre cei mai mari jucători de profil, ajuns recent la 105 magazine în toată țara.

viewscnt
Afla mai multe despre
altex
complet electro serv
despec
ostahie