BNR menține dobânda cheie neschimbată. „Rata inflației va crește considerabil în următoarele luni”

Economie   
BNR menține dobânda cheie neschimbată. „Rata inflației va crește considerabil în următoarele luni”

Banca Națională a României a menținut la 6,5% rata dobânzii de politică monetară, decizie larg anticipată, și se așteaptă la o creștere considerabilă a inflației în următoarele luni, având în vedere expirarea schemei de plafonare la electricitate și creșterea TVA și a accizelor de la 1 august.

„Potrivit actualelor evaluări, rata anuală a inflației va crește considerabil în următoarele luni, sub impactul tranzitoriu al expirării schemei de plafonare a prețului la energia electrică și al majorării începând cu 1 august a cotelor TVA și a accizelor, urcând astfel mult deasupra valorilor indicate de prognoza din mai 2025 pe orizontul scurt de timp", arată BNR în comunicatul de după ședința de politică monetară.

Urmărește-ne și pe Google News

BNR anticipa o inflație de 4,6% la finele anului, în raportul din mai, înainte de anunțarea creșterilor de taxe și accize, prognoză revizuită în sus de la 3,8%. Economiștii băncilor comerciale estimează că inflația va urca la 7,5-8% la finele acestui an, ca urmare a noilor taxe, mult peste ținta BNR de 1,5-3,5%.

Banca centrală sugerează însă că inflația va scădea ulterior, ca urmare a reducerii cererii din economie. O politică fiscală mai strânsă va duce și la corecția deficitului extern, arată BNR, ceea ce va ajuta la reducerea dobânzilor și la scăderea presiunilor pe cursul valutar.

"În ansamblul său, pachetul de măsuri fiscal-bugetare ce va fi implementat din luna august este însă de natură să intensifice presiunile dezinflaționiste ale factorilor fundamentali pe orizontul mai îndepărtat de timp, în principal prin efectele exercitate asupra cererii agregate, și să susțină o corecție relativ rapidă și consistentă a deficitului de cont curent, cu implicații favorabile asupra costurilor de finanțare a economiei și asupra comportamentului cursului de schimb al leului, inclusiv în perspectivă”, arată BNR.

Banca centrală vorbește și de noile măsuri fiscale care ar putea fi luate, dincolo de cele anunțate, pentru reducerea suplimentară a deficitului bugetar. Alte incertitudini sunt legate de mediul extern.

„Incertitudini rămân totuși asociate măsurilor corective suplimentare ce vor fi probabil adoptate în perspectivă în scopul continuării consolidării bugetare în conformitate cu Planul bugetar-structural pe termen mediu convenit cu CE și cu procedura de deficit excesiv.

Incertitudini și riscuri mari la adresa perspectivei activității economice, implicit a evoluției pe termen mediu a inflației, continuă să provină din mediul extern, în condițiile războiului din Ucraina și ale situației din Orientul Mijlociu, dar mai cu seamă în contextul incertitudinii și efectelor potențial generate de politica comercială a SUA și de măsurile adoptate ca răspuns de către alte state, de natură să afecteze mersul economiei globale și al comerțului internațional”, arată BNR.

Inflația a urcat de la 4,9% la 5,5% în mai, pe fondul scumpirii alimentelor și energiei.

Inflația de bază (din care sunt excluse prețurile volatile și cele administrate) a urcat de la 5,2% la 5,4%, ca urmare a creșterii cotațiilor mărfurilor agroalimentare, a transferării treptate în prețurile de consum a costurilor salariale ridicate, creșterea așteptărilor inflaționiste pe termen scurt și creșterea cursului de schimb, arată BNR.

BNR notează și stagnarea activității economice în primul trimestru din acest an, de la o dinamică trimestrială de 0,5%, ceea ce în opinia băncii centrale sugerează o deschidere a deficitului de cerere agregată în economie mai mare decât cea anticipată.

În termeni anuali, dinamica a încetinit la 0,3%, de la 0,5%. Cererea internă a crescut, rată BNR, în principal seama creșterii investițiilor, care au revenit în teritoriu pozitiv, în timp ce consumul gospodăriilor a încetinit.

„În schimb, evoluția exportului net și-a mărit semnificativ impactul contracționist și în primul trimestru al anului curent, dată fiind amplificarea pe mai departe a decalajului negativ dintre dinamica anuală a volumului exporturilor de bunuri și servicii și cea a volumului importurilor, în condițiile majorării ceva mai pronunțate a celei din urmă în raport cu trimestrul precedent. Drept urmare, deficitul comercial și-a reaccelerat puternic creșterea față de aceeași perioadă a anului trecut, iar deficitul  de cont curent și-a păstrat ritmul înalt de creștere în termeni anuali”, arată BNR.

Banca se așteaptă la o creștere moderată a economiei în T2 2025, în linie cu previziunile precedente, și remarcă încetinirea dinamicii vânzărilor cu amănuntul, în timp ce serviciile au recuperat din scăderile din trimestrul precedent. Construcțiile au scăzut ușor, iar producția industrială a scăzut semnificativ față de anul trecut. Totodată, deficitul comercial a accelerat, mai notează BNR.

Economiștii cred că BNR se va uita și la dinamica economiei în lunile următoare pentru a decide dacă să scadă sau nu dobânzile. Noul scenariu de bază al analiștilor este că BNR va aștepta până anul viitor până să intervină, având în vedere inflația ridicată.

În piața muncii, banca centrală remarcă scăderea efectivului salariaților în martie și aprilie, dar și o scădere a ratei șomajului în aprilie-mai, după ce aceasta atinsese 6% în T1. Intențiile de angajare s-au menținut, în timp ce deficitul de forță de muncă raportat de companii a scăzut semnificativ.

BNR menționează și evoluțiile din piața financiară, de după turul al doilea al alegerilor parlamentare și remarcă revenirea indicatorilor spre nivelurile din aprilie.

„Condițiile de pe piața financiară au tins să se normalizeze în a doua jumătate a trimestrului II, pe fondul detensionării mediului politic intern după încheierea calendarului electoral și al progresului discuțiilor vizând formarea noii coaliții de guvernare și configurarea pachetului de măsuri fiscale corective, de natură să atenueze îngrijorările investitorilor financiari legate de perspectiva consolidării bugetare. Astfel, principalele cotații ale pieței monetare interbancare au consemnat mici scăderi, rămânând totuși semnificativ peste nivelurile din aprilie, în timp ce randamentele pe termen lung ale titlurilor de stat și-au corectat relativ rapid și integral creșterile abrupte înregistrate în prima decadă din mai. Totodată, cursul de schimb leu/euro s-a înscris pe o traiectorie descendentă și și-a accentuat ușor descreșterea în prima parte a lui iunie, dar a revenit ulterior la valorile atinse spre finele lunii precedente”, arată BNR.

Următoarea ședință de politică monetară va avea loc în 8 august.

viewscnt
Afla mai multe despre
bnr
dobanda cheie
inflatie
scadere dobanzi