Cum se scumpesc țigările. 4,5 miliarde de euro au dat companiile de tutun la stat într-un an. Accizele și TVA sunt aproximativ 75% din preț

Tutunul rămâne unul dintre cei mai mari contribuabili la bugetul de stat al României. 27% din populația țării ar fi fumătoare, iar 70% din producția din țară este exportată.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Cum se scumpesc țigările. 4,5 miliarde de euro au dat companiile de tutun la stat într-un an. Accizele și TVA sunt aproximativ 75% din preț

Companiile din industria tutunului au virat peste 22 miliarde de lei (aproximativ 4,5 miliarde de euro) la bugetul de stat în 2024, prin accize, TVA și alte taxe și contribuții, arată o analiză a industriei pusă la dispoziția Profit.ro.

Un exemplu concret în cazul unei companii arată că JTI a plătit la bugetul de stat peste 7,1 miliarde de lei, pentru producție și comercial, sumă care include: accize, TVA, taxe pentru mijloacele de transport, impozit pe premii, impozit pe cedarea dreptului de folosință a bunurilor, impozit pe profit, impozit salarii, taxe salarii -CAS, CASS - contribuții asigurări muncă, taxe locale - clădiri, terenuri și vehicule.

Cum se scumpesc țigările

În România, accizele și TVA reprezintă aproximativ 75% din prețul de vânzare al produselor din tutun, acizele urmând un calendar de majorare graduală. Însă prețurile sunt determinate în principal de echilibrul dintre cerere și ofertă și sunt influențate și de o serie de factori care depășesc sfera fiscalității, precum costurile materiilor prime, ale forței de muncă, energiei etc.

Reguli schimbate pentru a aduce muncitori străini în România - proiect analizat de Guvern CITEȘTE ȘI Reguli schimbate pentru a aduce muncitori străini în România - proiect analizat de Guvern

“Prin urmare, evoluția prețurilor reflectă contextul economic și concurențial mai larg, nu doar nivelul taxării”, scriu reprezentanții industriei.

Jumătate de miliard de euro este pierderea României din contrabandă

Domeniul nu beneficiază de niciun privilegiu din partea statului și nici de vreo formă de tratament preferențial, scriu ei, iar activitatea se desfășoară transparent și în conformitate cu toate regulile și reglementările. Industria semnalează că vânzările ilegale reprezintă principala amenințare pentru piața legală, generând pierderi semnificative pentru companii, reducerea veniturilor la bugetul de stat și o creștere a activităților infracționale.

Potrivit ultimelor date privind comerțul ilicit, România pierde anual aproximativ 500 de milioane de euro.

Producție în creștere

Sub considerente legate de concurență, industria nu a prezentat volumele de producție. Cu toate acestea, producția din România a urmat un trend constant de creștere în ultimii 10 ani.

Crește numărul de locuri de muncă part-time. Retailul, serviciile și industria alimentară, domeniile cele mai active în recrutare CITEȘTE ȘI Crește numărul de locuri de muncă part-time. Retailul, serviciile și industria alimentară, domeniile cele mai active în recrutare

Iar peste 70% este exportată către aproximativ 70 de piețe din întreaga lume.

27% dintre români fumează

Potrivit unui studiu derulat de industrie cu Kantar, 27% din populația adultă a României (cu vârsta de 19 ani și peste) fumează zilnic țigări, definit ca un consum de cel puțin o țigară pe zi.

Cifrele se bazează pe un studiu reprezentativ la nivel național, realizat de Kantar în 2025, prin interviuri telefonice asistate de calculator (CATI), pe un eșantion de 7.500 de adulți din mediul urban și rural.

În loc de disclaimer

Industria admite că țigările sunt produse legale, dar controversate. Oamenii fumează pentru plăcere, însă fumatul este asociat cu riscuri bine cunoscute. Nicotina este o substanță care creează dependență.

Deși unele persoane întâmpină dificultăți atunci când încearcă să renunțe, este important de menționat că mulți consumatori adulți pot și reușesc să renunțe la utilizarea produselor din tutun sau a celor care conțin nicotină.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2339 +0.0011+0.02 %
1 USD4.5584 +0.0483+1.07 %
1 GBP6.0378 -0.0120-0.20 %
1 CHF5.6804 -0.0176-0.31 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite