Imigrația ilegală în Uniunea Europeană a crescut cu 10% în prima jumătate a anului 2023 comparativ cu un an în urmă, a anunțat agenția de frontieră a blocului, citată de Reuters, în timp ce rutele mediteraneene reprezintă majoritatea sosirilor.
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast
Frontex a raportat 132.370 de încercări de a intra în UE în afara trecerilor regulate ale frontierei de la începutul anului până la sfârșitul lunii iunie, declarând că ele au fost cu 10% mai multe decât în aceeași perioadă în 2022, scrie Agerpres.
CITEȘTE ȘI DECIZIE Voucherele de vacanță - doar pentru unii funcționari publici. Tăieri de posturi, salarii de șefi limitate. Redevențe majorate pentru resurse naturaleTraversările Mediteranei centrale au reprezentat jumătate din numărul total al sosirilor în timp ce ele au crescut din Tunisia până în Italia. Traficul pe toate celelalte rute către UE a scăzut din prima jumătate a anului 2022.
La începutul acestei luni, UE a semnat un acord cu Tunisia pentru a stopa imigrația ilegală spre bloc, hotărât să-și întărească controlul asupra sosirilor pe mare înaintea alegerilor paneuropene peste un an.
UE face eforturi de mult timp pentru a reduce imigrația ilegală din Orientul Mijlociu, Africa și Asia în ciuda criticilor din partea grupurilor pentru apărarea drepturilor.
Organismul UE de supraveghere a drepturilor a anunțat că va investiga acordul cu Tunisia și examinează deja dacă Frontex își onorează obligațiile privind drepturile omului, inclusiv datoria de a salva vieți pe mare, în timp ce contribuie la gestionarea frontierelor externe ale blocului celor 27 de națiuni.