VIDEO Sebastian Oprescu, la Profit LIVE: Salarizarea este o bătălie Guvern-Parlament. Nimeni nu vrea să fie Gică Contra, dar nici să fim mereu Popa Prostu'!

VIDEO Sebastian Oprescu, la Profit LIVE: Salarizarea este o bătălie Guvern-Parlament. Nimeni nu vrea să fie Gică Contra, dar nici să fim mereu Popa Prostu'!
Profit.ro
Profit.ro
scris 27 apr 2016

Guvernele nu au dorit și nu doresc nici acum rezolvarea pe fond a problemei salarizării bugetarilor, varianta lipsei banilor nefiind credibilă, iar ordonanța propusă de Executivul Cioloș este, de fapt, o replică dată Parlamentului care a votat recent o serie de corelări salariale, grila de salarizare devenind astfel o bătălie între Guvern și Parlament pentru obținerea de beneficii electorale, a arătat, la Profit LIVE, președintele Sindicatului Național al Funcționarilor Publici (SNFP), Sebastian Oprescu.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

El a arătat că prima dată a văzut noul proiect al salarizării bugetare pe site-ul Profit.ro.

"Noi l-am descărcat de pe Profit.ro și m-am bucurat să văd că acest proiect de act normativ este identic cu cel care a fost prezentat ulterior de oficial de către partea guvernamentală", a spus liderul sindical.

Oprescu a apreciat însă că nu s-a dorit și nici nu se dorește o rezolvare pe fond a problemei salarizării, fiind necesar ca orice guvern să înțeleagă că această componentă salarială nu este una care vizează doar persoana, ci chiar politica publică dintr-o instituție, deoarece în funcție de salarizare pot fi stimulate angajarea unui personal calificat și performanța, dar pot fi și îndepărtați profesioniștii de instituția respectivă.

"În ultima perioadă, a fost o agitație cu aceste proiecte de acte normative privind salarizarea, dar eu, personal, am considerat-o ca fiind o replică la ceea ce se întâmplă în Parlament, unde avem spre legiferare Ordonanța de Urgență 57 care reglementează salarizarea personalului bugetar pe 2016. Acolo s-a întâmplat ca aceste discrepanțe salariale, echivalări pe funcții publice similare și chiar corelări pe clase socio-profesionale să fie votate în Comisia de muncă a Camerei Deputaților. Probabil că aceste corecții care s-au făcut în această Ordonanță 57 prin Parlament necesită o sumă mare de bani, de aceea a venit replica din partea Guvernului, astfel încât prin această ordonanță - sau prin ordonanța veche respinsă de partea sindicală - să fie anulată această inițiativă parlamentară, iar zona salarizării să fie reașezată într-un echilibru bugetar", a spus Oprescu.

El a arătat că varianta oficială a Guvernului, a lipsei banilor în buget, nu este credibilă în fața sindicatelor și a punctat faptul că Parlamentul putea rezolva demult problema salarială a bugetarilor, dar a preferat să o abordeze acum, într-un an electoral.

"Este o bătălie la ora aceasta între Parlament și Guvern, cine rezolvă problema salarială, cine trage beneficii. La Guvern e puțin mai mult decât pacea socială: trebuie să recunoaștem că actualul guvern - ne place sau nu, nu comentez simpatii sau antipatii politice - este totuși susținut sau a fost promovat de partea liberală a politicii românești. De aceea, zic eu, că toate beneficiile acestui guvern pot să fie decontate politic în partea liberală sau invers", arătând că, în Parlament, liberalii au votat împotriva eliminării ale discrepanțelor salariale", a arătat liderul sindical.

Oprescu a atenționat și asupra faptului că, prin politica salarială, Guvernul poate influența corupția în sistem, inclusiv la nivelul organelor de control, și a precizat că implicarea patronatelor în discuții este binevenită, deoarece nu cunosc multe detalii.

Principiul eliminării diferențelor salariale între bugetari, în loc de majorarea unitară a salariilor, este acceptabil pentru sindicate, astfel încât unii dintre angajați să fie scoși din zona sărăciei insuportabile, fiind însă nevoie și de o reașezare, în timp, a sistemului de salarizare, explică acesta.

Liderul sindical al funcționarilor publici a descris relația de-a lungul timpului dintre diferite guverne și sindicate cu următorul paragraf: "Nimeni nu ar vrea să fie Gică Contra, dar nici să fim Popa Prostu' de fiecare dată!".

 

VIDEO Sebastian Oprescu, la Profit LIVE: Salarizarea este o bătălie Guvern-Parlament. Nimeni nu vrea să fie Gică Contra, dar nici să fim mereu Popa Prostu'!

viewscnt
Afla mai multe despre
oprescu
lider sindical
functionarilor
salarizarii
live