Flanco Retail anticipează în perioada campaniei de reduceri Black Friday, care se va desfășura între 20 și 22 noiembrie, vânzări de aproximativ 130 milioane de lei, în creștere cu 33% față de anul precedent.
”Suntem la cea de-a 5-a ediție de Black Friday și avem deja în spate experiența anilor trecuți. Ne-am asigurat din timp stocurile cu peste 400.000 de produse, la care vom avea reduceri de până la 80% din prețul de referință”, spune directorul general al Flanco Retail, Dragoș Sîrbu, într-un comunicat remis Profit.ro.
El a adăugat că Flanco va avea 95 de magazine la startul Black Friday, comparativ cu 87 în 2014.
“Astfel, ne așteptăm la un număr mai mare de vizitatori, aproximativ 3 milioane de cumpărători în magazine și pe flanco.ro și implicit vânzări mai mari. Am investit masiv în platforma online și am contractat companiile mari de curierat de pe piață (...). Ne-am propus ca, în termen de cel mult 7 zile, să livrăm toate produsele comandate de clienți de Black Friday”, a afirmat șeful retailerului.
În ultima perioadă, rețeaua Flanco a fost extinsă cu 3 magazine, în Câmpulung, Găești și Râmnicu Vâlcea.
Joi, înainte de Black Friday, Flanco va inaugura alte două noi magazine, în Târgu Mureș și în București (zona comercială Băneasa).
Cu un număr de peste 1.200 de angajați și 93 de magazine în 57 de orașe, Flanco este unul dintre cei mai mari retaileri locali de produse IT&C, electronice și electrocasnice.
Flanco Retail este deținut, direct și indirect, de omul de afaceri Iulian Stanciu, prezent și în acționariatul Dante International, cu o participație de 24,3%. Dante International operează emag.ro.
Potrivit datelor Registrului Comerțului, Stanciu deține în Flanco Retail un pachet de acțiuni reprezentând 30,23% din capitalul social. Un pachet de 69,77% din acțiunile companiei este controlat de Flanco Retail.
Anul trecut, afacerile Flanco Retail au crescut cu 7,6%, la 663,47 milioane de lei, iar profitul net a urcat cu 63%, la 2,75 milioane de lei.
Concurenții lui Flanco Retail sunt Altex și Family Home Concept (fostul Domo Retail), care însă va închide toate magazinele și se va axa pe vânzările prin mediul online.