2020 este pe cale să devină al doilea cel mai călduros an din istoria măsurătorilor meteorologice, după 2016, a anunțat miercuri Organizația Meteorologică Mondială (OMM), relatează Reuters.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Cinci seturi de date clasează în prezent 2020, un an caracterizat de valuri de căldură, secete, incendii de vegetație și uragane devastatoare, drept al doilea cel mai călduros an de la începutul măsurătorilor meteorologice, în 1850, scrie Agerpres.
CITEȘTE ȘI Se scumpesc țigările. Acciza la țigarete va fi aliniată cerințelor impuse de reglementările europene, începând cu 1 ianuarie"2020 este foarte probabil unul dintre cei mai calzi trei ani înregistrați la nivel global", a declarat OMM, cu sediul la Geneva, în raportul său "State of the Global Climate" pe 2020.
Organizația Meteorologică Mondială va confirma datele în martie 2021.