Dacă pandemia cu noul coronavirus nu i-a speriat îndeajuns pe locuitorii New Yorkului, în ultimele săptămâni cartierul Queens din estul orașului este terorizat de veverițe agresive, care au mușcat mai multe persoane. Mai mulți localnici au declarat că se tem să mai iasă din case din cauza micuțelor rozătoare, relatează AFP și ABC News.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
"Mi s-a urcat pur și simplu pe picior, eu îi zic 'salut, veveriță, ce faci', iar ea ori m-a mușcat, ori m-a zgâriat pe gât și m-am trezit deodată într-o luptă corp la corp pe care am pierdut-o", a relatat pentru postul de radio WABC Micheline Frederick, care a ieșit din "confruntarea" din 21 decembrie cu contuzii și mâinile însângerate și a trebuit să se vaccineze antirabic, scrie Agerpres.
CITEȘTE ȘI Darius Dumitru Meșca, Directorul General al Electrica Furnizare: Vom continua procesul de transformare. Suntem un partener solid al consumatorului și în piața concurențialăVecina ei Licia Wang a fost la rândul ei atacată de o veveriță. "Am încercat să o scutur, dar nu am reușit, are gheare, se agață de geacă, nu poți să o dai jos", a povestit ea.
Cel puțin alte trei persoane au afirmat că au avut întâlniri similare fie cu o singură veveriță, fie cu un grup.
Majoritatea atacurilor s-au produs pe o stradă din zona rezidențială Rego Park din Queens.
CITEȘTE ȘI eMAG: Comenzi de 30 milioane de lei pentru producătorii locali prin programul Deschide RomâniaO altă localnică a mărturisit că nu mai iese din casă decât echipată cu un spray cu piper, de frică să nu fie atacată de veverițe.
Majoritatea oamenilor din zonă se tem ca acestea să nu-i agreseze pe copii, a explicat Frederick.
Autoritățile sanitare new-yorkeze i-au sfătuit pe locuitori să angajeze un specialist în capturarea animalelor pentru reglementarea acestei probleme de faună locală.
CITEȘTE ȘI Cerințele de raportare DAC6 pot viza evenimente diverse, uneori banale, nu doar tranzacții complexe. Riscurile neraportării sau raportării incomplete sunt semnificativeServiciile municipale au menționat într-un comunicat că veverițele sunt în rare cazuri purtătoare ale virusului rabic, în timp ce departamentul pentru gestionarea parcurilor newyorkeze i-a avertizat pe locuitori să nu hrănească veverițele, obișnuindu-le astfel cu contactul uman.