Custodele Coroanei, Principesa Margareta, l-a primit la Castelul Săvârșin pe Martin Woods, care a fost timp de 25 de ani grădinarul-șef al Reginei Elisabeta a II-a pe Domeniul Regal Sandringham.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Martin Woods are 40 de ani de experiență în consultanță și educație în horticultură.
sursa foto Familia Regală a României
”Custodele Coroanei și Principele Radu l-au avut ca oaspete pe domnul Martin Woods la ceai. Acesta a vizitat atât patromoniul natural, cât și patrimoniul construit de pe Domeniul Regal Săvârșin, aflându-se în vizită la inițiativa Fundației Colecția Regală”, a anunțat Familia Regală.
sursa foto Familia Regală a României