O nouă lucrare de început a celui mai bine cotat pictor român, Adrian Ghenie, în licitație la București

Life   
O nouă lucrare de început a celui mai bine cotat pictor român, Adrian Ghenie, în licitație la București

Enigma de Adrian Ghenie, sursa foto www.artmark.ro

O nouă lucrare din perioada de început a celui mai bine cotat pictor român, Adrian Ghenie, va fi pusă în vânzare de casa de licitații Artmark, la începutul lunii martie, la o estimare cuprinsă între 15.000 - 25.000 euro.​

Lucrarea, pictată în ulei pe hârtie, datează chiar din ultimul a de studenție al lui Ghenie, la Universitatea de Artă din Cluj, și este intitulată "Enigma".

Urmărește-ne și pe Google News

​Ghenie este în prezent cel mai bine cotat pictor român contemporan, după ce, anul trecut, la Londra, un tablou al acestuia a fost vândut pentru 9 milioane de euro. O altă lucrare a artistului român a obținut la începutul anului trecut un preț de vânzare de peste 2,5 milioane de dolari, iar lucrările acestuia se regăsesc în prezent în cele mai cunoscute colecții și muzee de artă contemporană din lume.

Succesul întregistrat de lucrările pictorului Adrian Ghenie în ultimii ani la cele mai importante case de licitații internaționale îi determină acum pe colecționari să scoată la vânzare lucrări de tinerețe ale artistului, de pe vremea când acesta era elev la Școala de Arte din Baia Mare sau student la Universitatea de Arte din Cluj-Napoca.

FOTO Un tablou de Nicolae Grigorescu a stabilit noul preț record pentru piața de artă românească CITEȘTE ȘI FOTO Un tablou de Nicolae Grigorescu a stabilit noul preț record pentru piața de artă românească

Profit. ro a relatat că mai multe lucrări de tinerețe ale lui Adrian Ghenie au fost vândute, în luna noiembrie, la Köln, în Germania, cu prețuri cuprinse între 4.500 de euro și 15.000 de euro.  

​Una din aceste lucrări vândute în Germania a fost adusă în România și vândută, în ianuarie, la București pentru 22.000 euro.

Cea mai bine vândută lucrare a lui Ghenie în România a fost tabloul "Christ", licitat, la casa Artmark, în octombrie, pentru suma de 125.000 euro. Tabloul a pornit în licitație de la prețul de 12.000 euro, fiind estimat la circa 18.000 euro.

Casa Artmark a mai vândut, în 2015, o altă lucrare de tinerețe a lui Ghenie, intitulată "Autoportret cu lauri", pentru suma de 22.000 euro.

viewscnt
Afla mai multe despre
adrian ghenie
pictor
tablou
licitatie
lucrare
vanzare