Primarul Craiovei, Olguța Vasilescu, susține că va achita 3 milioane euro pentru onorariile a 30 de artiști invitați să cânte la festivalul de muzică de la Craiova, din care 1 milion este impozitul oprit de stat.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
La festival a fost anunțată și Paris Hilton,ca DJ la Festival.
CITEȘTE ȘI VIDEO Mohammad Murad, mesaj către Ciucă: Dați ordonanță să nu se mai facă construcții ca în Mamaia și în sud. O să stricați și stațiunile Neptun, Olimp, Jupiter, Venus.Toți constănțenii știu cine conduce mafia!Craiova găzduiește în perioada 26-28 august Festivalul IntenCity, eveniment la care sunt programați artiști de top ai momentului, dar și formații celebre în anii 80-90. Festivalul va avea loc pe stadionul Ion Oblemenco.
Paris Whitney Hilton este o celebritate în Statele Unite ale Americii, moștenitoare a imperiului financiar constituit din hotelurile Hilton și alte proprietăți imobiliare ale tatălui ei. Fotomodel și actriță, a debutat recent și ca DJ.