Primul studio de realitate virtuală din România, Gateway VR, se extinde în Diverta Lipscani

Primul studio de realitate virtuală din România, Gateway VR, se extinde în Diverta Lipscani
Parteneri Profit.ro
Parteneri Profit.ro
scris 24 iun 2019

Primul studio de realitate virtuală (VR) din România, Gateway VR, se mută într-un nou spațiu central, în Diverta Lipscani, începând cu 5 iulie 2019. Datorită tehnologiilor VR Premium, calculatoare Lenovo VR ready și căști HTC Vive ori Oculus Rift, vizitatorii vor fi transpuși în lumi virtuale cu senzații foarte apropiate de realitate. Noul spațiu are 8 stații VR, dintre care două de tip simulator de zbor sau auto, în care clienții pot trăi, prin experiențe virtuale, călătoria în spațiu, pot deveni eroii unor povești antice sau pot pilota un avion.  

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC, PAID, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

 “Am deschis Gateway VR Studio în urmă cu aproape 3 ani și a fost un proiect început din pasiune pentru jocuri video și, în același timp, din dorința de a oferi o experiență cu totul nouă oamenilor. A pornit de la prima mea experiență VR, care a fost atât de ieșită din comun, încât m-a făcut să-mi doresc să creez un spațiu în care să o pot împărtăși cu prietenii și apropiații. De-a lungul timpul, tehnologiile au evoluat rapid, iar nevoile și așteptările clienților s-au schimbat. A fost momentul să facem o schimbare, să creștem, și astfel am ales să ne mutăm într-un nou spațiu din Diverta Lipscani, mai generos și cu un design mult mai aproape de ceea ce este astăzi Gateway VR Studio: un loc în care tehnologia devine distractivă.” spune Andrei Ștefan, Fondator Gateway VR Studio

 Noul sediu Gateway VR Studio se află la nivelul -1 din clădirea Diverta Lipscani, stradă Lipscani 30-34, și este potrivit atât pentru o ieșire cu prietenii ori cu familia, dar și suficient de spațios să acomodeze evenimente private, prezentări, petreceri pentru copii sau team-building-uri corporate. Spațiul are 100mp și o capacitate de 50-60 de locuri.  

Primul studio de realitate virtuală din România, Gateway VR, se extinde în Diverta Lipscani

 

 Cei care vizitează studioul VR au alături în permanență o echipă specializată, care îi va ajuta să aibă parte de o experiență complet imersivă ce îi va purta, pentru o oră sau mai mult, într-o lume virtuală la alegere: explorări maritime, orașe postapocaliptice sau invadate de zombii. În VR, totul devine posibil, iar trăirile sunt aproape reale. Nu trebuie să fi experimentat, în trecut, jocuri de calculator sau alte tehnologii. Vizitatorii de toate vârstele vor primi asistentă personalizată, astfel încât ei să se poată bucura la maximum de timpul petrecut în VR și să fie în siguranță deplină.

 În Gateway VR Studio din Diverta Lipscani, vizitatorii vor avea parte de experiențe virtuale zilnic, între orele 12:00-22:00. Rezervările se fac pe www.vrstudio.ro sau la telefon +40 0774 607 784.

 Studioul VR se mută în Diverta Lipscani, după ce în trecut a fost deschis vizitatorilor în strada 11 iunie, în incinta Clubului Fabrica din București.

 Realitatea virtuală este o tehnologie folosită într-o gamă din ce în ce mai largă de domenii. Dincolo de experiențele pe care le pot trăi în studio, Echipa Gateway VR oferă clienților corporate servicii de dezvoltare software VR, închiriere echipament și personalizare experiențe.  

Despre Gateway VR Studio

 Gateway VR studio a avut în cei 3 ani de activitate peste 10.000 de vizitatori, se află în top 10 experiențe fun & games din București recomandate de Trip Advisor, iar în 2018 și 2019 a primit certificatul de excelentă al acestora. I

 ată ce spun clienții: “A fost genial! Mai încercasem de 4 ori VR pană atunci și nu se compară-echipă foarte bine pregătită, te indrumă pas cu pas, jocurile propuse alese foarte bine. All în all, mai vrem!! Se poate în fiecare zi?.”- Georgiana F. Codrescu

 Proiectul Gateway VR este un start-up cu planuri de dezvoltare ambițioase și a fost parte a unor programe de antreprenoriat că Founder Institute, un incubator de business, iar în 2018 a fost premiat și selectat în cadrul programului WeAccelerate, susținut de Telekom.

Gateway VR Studio a fost prezent, de-a lungul timpului, la mai multe evenimente precum ICEEFest, Ted-X Bucharest, East European Comic Con sau Bucharest Gaming Week unde a oferit participanților ocazia de a participa la turnee de e-sports, gândite pentru pasionații sporturilor virtuale și gaming.

viewscnt
Afla mai multe despre
gateway vr
diverta lipscani