Orange Money IFN, societatea înființată de Orange România pentru furnizarea de servicii de plăți și de transfer de bani de pe telefonul mobil, a înregistrat pierderi de 20,4 milioane de lei în 2018, de la 9,7 milioane de lei în anul precedent. Veniturile totale au crescut la 1,1 milioane de lei, comparativ 153.085 lei, în condițiile în care serviciul a fost lansat spre finele anului 2016.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Și în 2017 pierderile companiei s-au dublat față de anul precedent, de la 3,98 milioane de lei la 9,7 milioane de lei.
CITEȘTE ȘI Orange România în 2018: afaceri mai mari, profit net în scădereOrange România, liderul pieței locale de telefonie mobilă, a anunțat în noiembrie 2016 că a lansat serviciul Orange Money, prin intermediul căruia utilizatorii pot plăti facturi de utilități, reîncărca opțiuni pentru cartele preplătite de telefonie mobilă și pot primi și transfera bani.
La finele lunii martie 2017, Orange Money avea 41.000 de clienți, conform ultimelor date publicate de operatorul telecom.
Orange Money are un capital social de 104,5 milioane de lei.