120 de pasageri ai unei curse Tarom sunt blocați de peste 12 ore în aeroportul din Amsterdam din cauza unor probleme tehnice ale aeronavei care urma să-i aducă în țară.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Pasagerii s-au plâns de serviciile proaste de comunicare ale companiei de stat, iar unii dintre ei au dormit în aeroport.
”Din păcate, după ce am fost debarcați nu am primit niciun fel de informare oficială de la TAROM - dacă ne putem caza, dacă ne va fi restituită contravaloarea cazării, unde, ce putem face, care sunt următorii pași”, a declarat telefonic la Digi24 unul dintre pasageri, Cătălin Ciobanu, scrie News.ro.
Pasagerul a precizat că a primit pe Facebook o confirmare că va veni o aeronavă dimineață pentru a-i prelua pe călători.
La ora 12:00 noaptea, au ajuns pe aeroport doi reprezentanți ai Ambasadei României, care au ajutat pasagerii, iar la ora 5:00 dimineața a venit reprezentantul Tarom de la Bruxelles, potrivit Digi24.
Duminică dimineață a decolat spre Amsterdam o altă aeronavă Tarom, care va aduce pasagerii la destinație, cursă programată să plece spre București în jurul orei 10:00, ora României.