Bolojan descoperă o "suveică" de firme create doar pentru a lua bani de la stat

Premierul reclamă ”abuzuri și rezultate foarte slabe” în derularea schemei care ar trebui să ajute persoanele din categorii defavorizate să-și găsească un loc de muncă.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Bolojan descoperă o "suveică" de firme create doar pentru a lua bani de la stat

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Premierul Ilie Bolojan anunță că, în anul 2025, statul a plătit subvenție pentru angajarea a peste 13.200 de persoane din categorii vulnerabile, însă o analiză a arătat că cele mai multe persoane s-au angajat la firme de pază din București, Gorj și Galați.

Verificările au arătat o schemă prin care un lucrător s-a angajat, firma a primit subvenția, dar angajatul a demisionat, fiind ulterior încadrat la altă firmă. Și cea de-a doua societate comercială a primit subvenție.

FOTO Cea mai mare înșelătorie online din România, din 2026, la acest moment. Peste un milion de români au primit SMS-uri frauduloase de livrare, care par să vină de la FAN Courier CITEȘTE ȘI FOTO Cea mai mare înșelătorie online din România, din 2026, la acest moment. Peste un milion de români au primit SMS-uri frauduloase de livrare, care par să vină de la FAN Courier

”Neclaritățile din lege au permis astfel de practici, iar cei care ar fi trebuit să le observe nu și-au făcut datoria”, a transmis premierul.

”O economie construită pe baze sănătoase înseamnă, înainte de toate, reguli corecte și bani publici cheltuiți cu responsabilitate. Analizând cum funcționează programele statului, am găsit abuzuri și rezultate foarte slabe”, spune premierul Ilie Bolojan.

Potrivit acestuia, un exemplu vine din zona politicilor de ocupare a forței de muncă prin care ar trebui să fie încurajați oamenii să muncească și companiile să creeze locuri de muncă reale, cu forme legale.

Acesta s-a referit la schema prin care angajatorii pot primi 2.250 de lei lunar, timp de 12 luni, dacă angajează persoane care au dificultăți în a-și găsi un loc de muncă: șomeri de mai mult de 6 luni sau cu vârsta de peste 45 de ani, părinți care își cresc singuri copiii.

În schimb, angajatorul are obligația să mențină persoana respectivă în muncă cel puțin 18 luni.

”În 2025 a fost subvenționată angajarea a peste 13.200 de persoane. În ce sectoare s-au făcut cele mai multe angajări? În construcții, în industrie? Nu. Mai mult de jumătate, adică 6.816 persoane, la firmele de pază”, a mai transmis premierul.

Panică pentru benzină și motorină în România. Ministru: Vânzări pe piața en-gros de 4 ori mai mari. Oamenii și-au făcut stocuri, s-au panicat CITEȘTE ȘI Panică pentru benzină și motorină în România. Ministru: Vânzări pe piața en-gros de 4 ori mai mari. Oamenii și-au făcut stocuri, s-au panicat

Acesta consideră că un alt lucru care ridică semne de întrebare este că aceste firme sunt concentrate în doar câteva zone ale țării: București și zona limitrofă, Gorj și Galați.

”În unele cazuri, aceleași persoane sunt subvenționate de mai multe ori. Practic, o persoană este angajată, firma primește subvenția, iar după o perioadă raporturile de muncă încetează prin demisie. Ulterior, persoana respectivă apare angajată la o altă firmă care accesează din nou subvenția. Astfel se creează un mecanism prin care aceleași persoane sunt încadrate succesiv la diferite societăți, iar companiile accesează repetat subvenții din bugetul asigurărilor pentru șomaj, fără să existe în realitate o integrare pe termen lung pe piața muncii”, explică premierul.

Potrivit acestuia, ”neclaritățile din lege au permis astfel de practici, iar cei care ar fi trebuit să le observe nu și-au făcut datoria”.

”Nu mai putem continua să direcționăm bani publici către mecanisme de tip «suveică» doar pentru a se lua banii de la stat. Din acest motiv, la ultima ședință de guvern am dispus Ministerului Muncii găsirea unor soluții și luarea de măsuri concrete pentru a îndrepta lucrurile legate de acest program. Și să-i susținem pe cei care chiar lucrează în economia reală”, anunță Ilie Bolojan.

Control la carnea de porc: Nu poți să vinzi la poarta fermei porcul viu cu 4,8 lei, iar la raft să nu găsești carne sub 17-18 lei! Ministrul Agriculturii cere Consiliului Concurenței să verifice situația CITEȘTE ȘI Control la carnea de porc: Nu poți să vinzi la poarta fermei porcul viu cu 4,8 lei, iar la raft să nu găsești carne sub 17-18 lei! Ministrul Agriculturii cere Consiliului Concurenței să verifice situația

Premierul precizează că impactul bugetar al unei astfel de scheme, de zeci de milioane de lei, poate părea relativ mic la scara întregului buget, dar miza este mai mare decât atât.

”Este vorba despre reguli corecte și despre încrederea că banii publici sunt folosiți exact pentru scopul pentru care au fost alocați”, a adăugat Ilie Bolojan.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2391 +0.0052+0.10 %
1 USD4.5710 +0.0126+0.28 %
1 GBP6.0505 +0.0127+0.21 %
1 CHF5.6731 -0.0073-0.13 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite