Europa este departe de orice discuție privind trimiterea de trupe în Ucraina, întrucât toate eforturile actuale sunt concentrate pe obținerea unui armistițiu necondiționat din partea Rusiei, au declarat sâmbătă cancelarul german Friedrich Merz și premierul italian Giorgia Meloni, transmite Reuters, preluată de News.ro.
”Următorul pas trebuie să fie clarificarea formatului pentru negocierile de pace, precum și a eventualelor garanții de securitate care, într-o zi, ar putea fi necesare pentru Ucraina”, a afirmat Merz, adăugând că aceste aspecte sunt deocamdată imprevizibile.

28 mai Maratonul Fondurilor Europene
4 iunie Eveniment Profit.ro - Piața imobiliară între șocuri și oportunități - Ediția a V-a
”Nu există niciun motiv să vorbim despre trupe în acest moment, suntem departe de acest punct. Vrem ca armele să tacă, ca omorurile să înceteze… la aceste chestiuni ne dedicăm acum, și nu altora”, a mai spus el.
Liderii Franței, Germaniei, Marii Britanii și Poloniei, împreună cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, s-au întâlnit vineri, în marja unui summit în Albania, pentru a discuta despre situația din Ucraina. Ei au avut, de asemenea, o convorbire telefonică cu președintele american Donald Trump, care a anunțat că va vorbi luni cu omologul său rus, Vladimir Putin.
Premierul italian Giorgia Meloni nu a participat la această întâlnire – o absență pe care presa italiană a interpretat-o ca pe un gest deliberat de excludere, sugerând că președintele francez Emmanuel Macron nu și-ar fi dorit implicarea ei. Meloni a declarat sâmbătă că Italia este deschisă să participe la orice format internațional dedicat încheierii războiului, dar a avertizat asupra riscurilor diviziunilor în interiorul Occidentului.
”Unitatea Occidentului a fost cea mai mare forță a noastră de la începutul invaziei Rusiei. Într-un moment atât de delicat, este important să lăsăm deoparte orice divergențe personale care ar putea submina această unitate”, a spus Meloni.

Uniunea Europeană lucrează la un nou pachet de sancțiuni pentru a crește presiunea asupra Moscovei, după ce primele discuții directe din ultimii trei ani dintre Rusia și Ucraina, desfășurate joi la Istanbul, nu au dus la un armistițiu. Totuși, Rusia a fost de acord să continue contactele diplomatice.
”Discuțiile de ieri de la Istanbul s-au încheiat sub așteptările noastre, în ciuda poziției extrem de constructive a negociatorilor ucraineni”, a comentat Merz.
Poziția actualului cancelar german în privința trupelor de menținere a păcii reflectă abordarea predecesorului său, Olaf Scholz, care a insistat de asemenea pe negocierea unui acord de pace înaintea oricăror discuții despre prezență militară. Premierul britanic Keir Starmer s-a arătat anterior dispus să trimită trupe de menținere a păcii, dar doar cu sprijinul unui angajament de securitate din partea Statelor Unite pentru țările europene.
Rusia a respins în repetate rânduri ideea ca soldați din țările membre NATO să fie desfășurați pe teritoriul ucrainean.