EXCLUSIV Bugetul lăsat de Cioloș lui Grindeanu

EXCLUSIV Bugetul lăsat de Cioloș lui Grindeanu
Mihai Baniţă
Mihai Baniţă
Thomas Dincă
Thomas Dincă
scris 10 ian 2017

Proiecția de buget lăsată de fostul Guvern Cioloș actualului Cabinet Grindeanu nu asigură bani pentru reabilitarea sau construcția de biserici sau 2% din PIB pentru Ministerul Apărării și propune alocări mai mici din bugetul de stat pentru Parlament, Dezvoltare Regională și Administrație Publică și mai mari pentru Președinție, Justiție, Transporturi, Educație, Sănătate, comparat cu execuția preliminată pe 2016. Pentru serviciile de informații au fost propuse bugete ușor mai mici față de cele de anul trecut.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

30 iulie - Maraton Profit News TV: Inteligența Artificială în Economie. Parteneri: Garanti BBVA, Gomag.

Nu au fost rezervați bani pentru reabilitarea infrastructurii principale de irigații și nici pentru asigurarea sumelor la nivelul celor prevăzute de HG 666/2016 pentru implementarea Master Planului General de Transport, argumentul fiind că, după majorarea salariilor pentru personalul din învățământ, sănătate și asistență socială, au fost reevaluate, pe finalul anului, veniturile și cheltuielile bugetului general consolidat prin includerea impactului.

Conform datelor obținute acum de Profit.ro, veniturile bugetului general consolidat pe anul 2017 au fost estimate de fostul Guvern la 244,5  miliarde lei, reprezentând 30,3% din PIB, cu 3,7% mai mari decât veniturile anului 2016, iar cheltuielile bugetului general consolidat, la 268,4 miliarde lei, reprezentând 33,2% din PIB, cu 4,6% mai mari decât cheltuielile anului 2016, foarte apropiate de cifrele prezentate în exclusivitate pentru Profit.ro la sfârșitul anului trecut de ministrul Finanțelor de la acel moment.

EXCLUSIV Gigantul american ExxonMobil se judecă cu o firmă de apartament din Delfinului pe un cuvânt din dicționar CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Gigantul american ExxonMobil se judecă cu o firmă de apartament din Delfinului pe un cuvânt din dicționar

Cheltuielile au fost însă calculate cu înghețarea angajărilor în sectorul bugetar și menținerea salariului de bază minim la 1.250 lei. Actualul Guvern a decis majorarea salariului minim la 1.450 de lei, din februarie și a dat liber prefecților să intervină în structura de personal a primăriilor.

''Cheltuielile bugetare estimate pe anul 2017 în sumă de 268,4 miliarde lei nu asigură finanțarea pentru următoarele acțiuni/măsuri:
- nealocarea a  a 2% din PIB pentru Ministerul Apărării (conform estimărilor pentru Ministerul Apărării s-au propus a se aloca de la bugetul de stat 11,3 miliarde lei, reprezentând 1,4% din PIB, cu 13% mai mult decat sumele alocate în anul 2016; pentru a se atinge nivelul de 2% din PIB sunt necesare suplimentar 4.900 milioane lei)
- reabilitarea infrastructurii principale de irigații, conform art. III din Legea nr.269/2015 (913,5 milioane lei);
- nealocarea de fonduri pentru lăcașurile de cult (s-au asigurat numai contributiile statului la salarizarea personalului clerical avand in vedere majorarile salariale prevăzute pentru personalul didactic în funcție de care se stabilesc aceste contribuții);
- asigurarea sumelor la nivelul celor prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 666/2016 pentru implementarea Master Planului General de Transport'', se arată într-un document redactat de fostul Guvern și obținut de Profit.ro.

Pe instituții publice, alocări mai mari, suportate din bugetul de stat, comparativ cu execuția estimată pe anul trecut au fost propuse pentru Președinție (51,2 milioane lei față de o execuție estimată de 50,2 milioane lei), Înalta Curte de Csație și Justiție (83,4 milioane lei față de 82,3 milioane lei), Secretariatul General al Guvernului (959,9 milioane lei față de 950,3 milioane lei), Ministerul Justiției (3,4 miliarde lei față de 3 miliarde lei), Ministerul Apărării (11,2 miliarde lei față de 9,9 miliarde lei), Ministerul Muncii (35,987 miliarde lei față de 35,981 miliarde lei), Ministerul Transporturilor (11,3 miliarde lei față de 9,8 miliarde lei), Ministerul Educației (7,3 miliarde lei față de 6,5 miliarde lei), Ministerul Sănătății (7,5 miliarde lei față de 6,2 miliarde lei), Ministerul Culturii (603,2 milioane lei față de 540,7 milioane lei).

EXCLUSIV Modificări Codul Muncii: Angajatorii vor risca închisoarea pentru remunerarea salariaților sub salariul minim numai în anumite condiții CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Modificări Codul Muncii: Angajatorii vor risca închisoarea pentru remunerarea salariaților sub salariul minim numai în anumite condiții

Alocări mai mici comparat cu execuția estimată pe anul trecut au fost propuse pentru Senat (143,9 milioane lei față de 151,1 milioane lei), Camera Deputaților (302,9 milioane lei față de 315,8 milioane lei), Curtea Constituțională (18,5 milioane lei față de 19,9 milioane lei), Ministerul de Externe (756,9 milioane lei față de 796,2 milioane lei), Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (5,1 miliarde lei față de 6,6 miliarde lei), Ministerul de Interne (11 miliarde lei față de 11,3 miliarde lei), Ministerul Agriculturii (5,5 miliarde lei față de 7,5 miliarde lei), Ministerul Mediului (880,1 milioane lei față de 769,5 milioane lei), Ministerul Comunicațiilor (169,1 milioane lei față de 223,4 milioane lei), Ministerul Economiei (504,7 milioane față de 506,8 milioane lei), Ministerul Energiei (185 milioane lei față de 450,8 milioane lei), Ministerul Fondurilor Europene (2 miliarde lei față de 2,8 miliarde lei)

Pentru Serviciul Român de Informații a fost propusă o alocare din bugetul de stat de 1,86 miliarde lei (față de o execuție estimată pe anul trecut de 1,87 miliarde lei), pentru Serviciul de Informații Externe - 242,9 milioane lei (față de 275,5 milioane lei), pentru Serviciul de Protecție și Pază - 154,9 milioane lei (față de 173 milioane lei), iar pentru Serviciul de Telecomunicații Speciale - 265,5 milioane lei (față de 293,2 milioane lei).

viewscnt
Afla mai multe despre
buget
ciolos
grindeanu