Șeful statului a mers la fostul Colectiv, unde în prezent sunt omagiați toți cei 65 de tineri care și-au pierdut viața.
El a aprins o lumânare și a avut o scurtă discuție cu câteva persoane prezente acolo.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Vineri se împlinesc 11 ani de la tragedia din clubul Colectiv, în urma căreia au murit 65 de oameni.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Un incendiu a izbucnit în seara zilei de 30 octombrie 2015 la clubul de pe Strada Tăbăcarilor nr. 7 ,din Sectorul 4 al Capitalei, unde trupa Goodbye To Gravity susținea un concert de lansare a unui nou album.
Focul a pornit de la artificiile aprinse în timpul concertului.
Pentru Alexandra Furnea, supraviețuitoare a incendiului de la Colectiv, „este un chin” să vorbească despre faptul că nu s-a schimbat nimic în România, nici după 11 ani.
Ea a evidențiat pe Facebook comentariul pe care l-a scris anul trecut, lăsând să se înțeleagă că lucrurile sunt la fel. „Pentru ca această comemorare să aibă loc, este nevoie ca România să se vindece și ea de ceva: de corupție, de dezumanizare și de impunitate”, sublinia Alexandra.
Ea a scris „Jurnalul lui 66 - Noaptea în care am ars”.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
"Ce se întâmplă însă când suferi de tulburare de stres posttraumatic într-o țară ca România, în care acest sistem nervos vulnerabilizat este forțat să coexiste cu corupția și cu repetarea periodică a unor tragedii asemănătoare cu cea care te-a nenorocit?
Cum conceptualizezi trauma într-o țară în care, în loc să fie o viziune exagerată asupra riscului vieții de zi cu zi, "cogniția disfuncțională" este, de fapt, o reprezentare acurată a stării lucrurilor. Ce faci cu creierul tău rănit, cu trupul tău cicatrizat, când realitatea însăși este o sechelă?
În literatura psihologică, există un tip de traumă numită "de trădare instituțională". Aceasta se petrece atunci când instituțiile menite să te ajute, să te vindece, să te salveze acționează împotriva ta - te trădează - spre a se proteja.
Rezultatul este apariția sentimentelor de neputință și abandon, care agravează prognosticul celor care dezvoltă tulburare de stres posttraumatic și îi împiedică să se facă bine. Am căutat mulți ani un nume pentru frica și tristețea pe care le simțeam vizavi de entitățile care ne-au condamnat la chin și moarte.
Când am citit despre trauma de trădare instituțională, am izbutit să dau un nume demonului și, dacă nu să-l alung, măcar să-l recunosc. Există însă un factor care poate să ajute în mod real recuperarea celor răniți de astfel de instituții: justiția. Dacă oamenilor li se face dreptate, dacă societatea se redresează, dacă se învață ceva din ce s-a petrecut, victimele au șanse mai mari să se vindece psihologic. Așa ceva nu s-a întâmplat pentru noi, cei de la Colectiv.
Corupția care a provocat incendiul nu a fost eradicată. Vinovații nu au fost pedepsiți exemplar. Unii nici măcar n-au fost judecați. Cum să ne revenim într-o astfel de lume în care impunitatea are ca rezultat noi și noi catastrofe?".
"Acest periplu prin iadul altora mă coboară și-n propriul meu infern"
"Zece ani mai târziu, telefonul meu sună de dimineață până seara târziu. Jurnaliști de la diverse trusturi de presă sunt dornici să bifeze subiectul săptămânii.
Mă bucur că încă se vorbește despre ceea ce s-a întâmplat în data de 30 octombrie 2015, așa că, deși știu că interesul lor nu este autentic și se va stinge odată cu încheierea zilei, îi refuz politicos, fără reproșuri.
Există un laitmotiv în abordarea lor: "vrem să ne vorbești despre faptul că nu s-a schimbat nimic de la Colectiv încoace".
Pentru ei, este o constatare seacă. Una care dă bine ca text pentru burtieră. Pentru mine este un chin. Pentru că un astfel de gând - adevărat - îmi răscolește trauma și-mi provoacă o teamă și-o mâhnire fără margini.
Îmi amintește toate conversațiile avute cu aparținători disperați, toate tragediile care s-au petrecut în România în ultimul deceniu, toată iresponsabilitatea și cruzimea instituțiilor și societății românești, care nu s-au îndreptat și n-au învățat din suferința noastră. Caracal. Piatra Neamț. Matei Balș. Reșița. Azilele groazei. 2 Mai. Crevedia.
Moartea lui Sebi Lungu. Cazul Laviniei. Spitalul "Sfânta Maria" din Iași. Rahova. Bărbatul ars de la Spitalul "Bagdasar Arseni", ale cărui plăgi au fost ignorate până la moarte.
Toate tragediile zilnice, anonime, care nu ajung la noi. Acest periplu prin iadul altora mă coboară și-n propriul meu infern, unde tavanul încă arde, iar pielea este desprinsă de trup cu dinți de silicon. Fără anestezie".

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
În seara de 30 octombrie 2015, câteva sute de tineri se aflau în clubul Colectiv din fosta fabrică Pionierul din București, unde asistau la concertul trupei rock Goodbye to Gravity, care își lansa albumul "Mantras of War".
La ora 22.32, în timpul concertului izbucnește un incendiu din cauza unor artificii de pe scenă, iar focul se extinde rapid în câteva secunde.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
În acea noapte, 27 de tineri și-au pierdut viața, iar alți 162 au fost răniți și transportați la unsprezece spitale din București. În săptămânile care au urmat, 37 dintre supraviețuitori au murit în spitale.
În vara lui 2016, un alt supraviețuitor din Colectiv, a cărui prietenă și-a pierdut viața în incendiu, a murit. Bilanțul - 65 de morți.
Tânărul, a cărui prietenă a murit în Colectiv, s-ar fi sinucis. "Este vorba de un băiat ale cărui traume au continuat, așa cum continuă în cazul tuturor victimelor din Colectiv", spunea atunci Eugen Iancu, președintele Asociației Colectiv.
În 3 noiembrie 2015, mii de oameni au ieșit în stradă și au cerut demisia premierului Victor Ponta, a vicepremierului Gabriel Oprea și a primarului sectorului 4, Cristian Popescu-Piedone. A doua zi, Victor Ponta a demisionat. Tot atunci, și-a anunțat demisia și primarul sectorului 4, Cristian Popescu Piedone.




















