Uniunea Democrată Maghiară din România va primi și în acest an cei mai mulți bani din totalul fondurilor alocate organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale, altele decât cele care primesc subvenții de la bugetul de stat, suma repartizată de Guvernul Cioloș fiind ușor mai mare comparativ cu cea alocată Uniunii de Guvernul Ponta în ultimii doi ani.
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast
Astfel, dacă în 2014 și 2015 UDMR a primit 18,5 milioane de lei, respectiv 19,7 milioane de lei, suma repartizată pentru acest an a fost stabilită la 22,8 milioane de lei.
Și alte organizații ale minorităților vor primi mai mulți bani față de anii trecuți, precum Asociația Partida Romilor "Pro-Europa" - 14,8 milioane de lei (12,8 milioane de lei în 2015 și 12 milioane de lei în 2014), Forumul Democrat al Germanilor din România - 8,3 milioane de lei (7,1 milioane de lei în 2015 și 6,7 milioane lei în 2014), Uniunea Ucrainienilor - 7,45 milioane de lei (7,4 milioane de lei în 2015 și 6,9 milioane de lei în 2014), Comunitatea Rușilor Lipoveni - 5,8 milioane de lei (5 milioane de lei în 2015 și 4,6 milioane de lei în 2014), Uniunea Armenilor - 4,5 milioane de lei (3,8 milioane de lei în 2015 și 3,6 milioane de lei în 2014).
În consecință, și fondurile totale alocate acestor organizații sunt mai mari, ridicându-se la 105,4 milioane de lei față de 91,4 milioane de lei în 2015 și 85,6 milioane de lei în 2014.
CITEȘTE ȘI Cioloș, către investitori francezi: Veniți în România, suntem singurii fără partide extremiste !Banii sunt alocați pentru cheltuieli de funcționare a sediilor, costuri de personal, acțiuni culturale (presă, carte, manuale școlare, simpozioane), investiții în bunuri mobile și imobile, cofinanțarea programelor UE.
Fondurile sunt alocate în baza Legii privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, care stabilește că subvenția de la buget destinată partidelor este acordată în funcție de numărul de voturi primite în alegerile parlamentare și în cele locale.