Guvernul a decis, în ședința de joi, ca o vilă aflată în administrarea Regiei Autonome Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) să fie transformată în reședință oficială. Imobilul este adiacent Pieței Spaniei din centrul Capitalei și i-a fost oferit și fostului președinte Traian Băsescu drept reședință, dar ar putea fi atribuit acum prim-ministrului Sorin Grindeanu.
Imobilul care va fi transformat în reședință oficială se află pe strada Dimitrie Orbescu, are curte, garaj și o suprafață utilă de peste 400 metri pătrați. Este vorba de o vilă cu parter și etaj, care are o cameră de zi și living la parter, iar la etaj încă o cameră de zi și două dormitoare.
Vila i-a fost oferită la terminarea mandatului și lui Traian Băsescu, dar acesta a optat pentru altă locuință.
21 mai Maratonul Economia Sustenabilă
28 mai Maratonul Fondurilor Europene

Surse guvernamentale au declarat pentru Profit.ro că imobilul respectiv ar putea fi atribuit acum premierului Grindeanu, care nu deține o locuință proprie în București și are, oricum, dreptul prin lege la o astfel de reședință.
În cazul în care Sorin Grindeanu va opta pentru vila respectivă, RA-APPS va trebui să se ocupe de dotarea și întreținerea imobilului.