Producătorul bicicletelor Pegas, afaceri și profit net în creștere în 2016

Știri   
Producătorul bicicletelor Pegas, afaceri și profit net în creștere în 2016

Producătorul local de biciclete Pegas a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 7,02 milioane de lei, în creștere de peste 5 ori față de 2015, iar profitul net a urcat la 399.002 lei, de la 22.287 lei în anul precedent, potrivit datelor de la Ministerul Finanțelor Publice.

Societatea Atelierele Pegas a fost înființată în anul 2011 de Andrei Botescu.

Urmărește-ne și pe Google News

La începutul lunii octombrie 2015, Network One Distribution (NOD), societate deținută integral de Iulian Stanciu, a anunțat preluarea unui pachet de acțiuni reprezentând 51,67% din acțiunile Atelierele Pegas pentru suma 202.588 euro.

Afacerile administratorului eMAG au crescut la aproape 2,5 miliarde de lei în 2016. Pierderile au scăzut la 85,3 milioane de lei CITEȘTE ȘI Afacerile administratorului eMAG au crescut la aproape 2,5 miliarde de lei în 2016. Pierderile au scăzut la 85,3 milioane de lei

De asemenea, a fost anunțat un plan de investiții de 8 milioane de euro pentru extinderea distribuției și a gamei de produse la nivel național și internațional și deschiderea, peste trei ani, a unei linii de asamblare cu o capacitate anuală de 100.000 de biciclete. Investiția se va ridica la 5 milioane de euro.

Înainte de tranzacție, Andrei Botescu, directorul general al firmei Atelierele Pegas, deținea o participație de 80%, alături de Ciprian Frunzeanu - 5%, Andrei Marius Alin - 5%, Adrian Teașă - 3,33% și Alexandru Manda - 3,33%.

După tranzacție, Network One Distribution (NOD), societate deținută integral de Iulian Stanciu, are o participație de 51,67% din capitalul social al firmei Atelierele Pegas, Andrei Botescu - 31,67%, Ciprian Frunzeanu - 5%, Andrei Marius Alin - 5%, Adrian Teașă - 3,33% și Alexandru Manda - 3,33%.

Bicicletele Pegas au apărut pe piață la începutul anilor ‘70, fiind produse la fabrica de armament din Zărnești - “6 Martie”, redenumită Tohan Zărnești. În anii de glorie, fabrica producea lunar 30.000 de biciclete.

viewscnt
Afla mai multe despre
atelierele pegas
afaceri
profit net