Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) - Serviciul Teritorial Galați au dispus reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 5 iunie, a unui avocat din cadrul Baroului Galați, pentru infracțiunea de trafic de influență.
Potrivit unui comunicat de presă transmis vineri de DNA - Serviciul Teritorial Galați, în ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe privind faptul că avocatul ar fi pretins 7.000 de euro de la o persoană pentru a interveni pe lângă un ofițer de poliție pentru o soluție favorabilă într-un dosar penal, scrie Agerpres.

''În data de 23 mai 2025, inculpatul, în calitatea menționată anterior, ar fi pretins de la o persoană (martor în cauză) suma de 7.000 de euro, promițând că își va trafica influența pe care a afirmat că o are asupra unuia dintre ofițerii de poliție din conducerea Poliției Municipiului Tecuci, cu scopul de a soluționa favorabil dosarul penal în care acesta este cercetat ca autor al infracțiunii de 'conducerea unui vehicul fără permis de conducere'. În concret, inculpatul ar fi promis că, în schimbul sumei de bani pretinse, îl va convinge pe unul dintre ofițerii de poliție din conducerea Poliției Municipiului Tecuci să intervină pe lângă lucrătorul de poliție care îi este subordonat și care efectuează supravegherea urmăririi penale în dosarul penal menționat anterior, pentru a tergiversa soluționarea dosarului până la împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiunea comisă de către persoana respectivă'', precizează sursa citată.
Astfel, la data de 5 iunie, avocatul ar fi primit de la persoana respectivă suma de 7.000 de euro, ocazie cu care procurorii anticorupție au procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
''La data de 06 iunie 2025, inculpatul va fi prezentat Curții de Apel Galați, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Inculpatului i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea lucrătorilor din cadrul Direcției Generale Anticorupție și Biroului de Operațiuni Speciale Galați'', mai precizează comunicatul DNA - Serviciul Teritorial Galați.