Mesajul afișat pe platforma oficială Work in Romania anunță că, în urma unei decizii a Curții de Apel București de admitere a cererii de suspendare a executării Ordinului ministrului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale nr. 1073/2026, sunt dezactivate fluxurile din platformă referitoare la înregistrarea și autorizarea angajatorilor, precum și depunerea cererilor unice pentru vizele de lungă ședere de tip D/AM2.
Decizia instanței a fost pronunțată într-un dosar în care reclamant este Patronatul Importatorilor de Forță de Muncă, iar pârât este Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, scrie News.ro.
Potrivit portalului instanțelor, dosarul nr. 5633/2/2026 se află pe rolul Curții de Apel București, Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. La termenul din 10 septembrie, instanța a admis cererea de suspendare și a dispus suspendarea executării Ordinului MMFTSS nr. 1073/2026 până la pronunțarea instanței de fond, cu drept de recurs în termen de cinci zile de la comunicare.
Problema nu îi privește doar pe muncitorii care urmează să vină în România
Blocarea platformei poate avea efecte și asupra lucrătorilor străini care se află deja în România.
Prin Work in Romania sunt derulate inclusiv proceduri pentru prelungirea dreptului de ședere în scop de muncă și pentru schimbarea angajatorului. Noua legislație prevede că aceste demersuri sunt realizate prin intermediul platformei electronice.
Astfel, o problemă de funcționare a sistemului poate afecta nu doar recrutarea unor noi muncitori din state terțe, ci și situația administrativă a unor persoane care lucrează deja legal în România și au nevoie să își continue activitatea sau să își schimbe angajatorul.
Potrivit legislației în vigoare, dacă raportul de muncă al unui străin încetează înainte de expirarea permisului unic sau al Cărții albastre a UE, dreptul de ședere poate rămâne valabil până la expirarea perioadei pentru care a fost acordat, dar nu mai mult de 90 de zile de la înregistrarea încetării raportului de muncă dacă persoana nu beneficiază de indemnizație de șomaj. În acest interval, străinul poate încheia un nou contract de muncă, în condițiile prevăzute de lege.
Prin urmare, întârzierile administrative pot deveni o problemă concretă pentru lucrătorii care trebuie să își reglementeze situația în termenul prevăzut de legislația privind șederea.
Ce a schimbat Guvernul prin OUG 32/2026
Ordonanța de urgență nr. 32/2026 privind accesul străinilor pe piața muncii din România a schimbat substanțial procedura de recrutare a lucrătorilor din state terțe.
Actul normativ a introdus platforma electronică WorkinRomania.gov.ro, administrată în cadrul infrastructurii Ministerului Afacerilor Interne, și a prevăzut ca procedurile privind angajarea străinilor să fie digitalizate.
Una dintre modificările importante este introducerea unei Liste a ocupațiilor deficitare. Procedurile pentru angajarea anumitor lucrători străini pot fi inițiate atunci când ocupația pentru care este solicitată angajarea se află pe această listă.
Lista este elaborată pe baza informațiilor privind piața muncii și ține cont de date furnizate de ANOFM, Inspecția Muncii și Inspectoratul General pentru Imigrări, precum și de consultările cu patronatele și sindicatele.
Lista are 289 de ocupații
Ordinul nr. 1073/2026, emis la 4 august și publicat în Monitorul Oficial pe 6 august, aprobă lista ocupațiilor deficitare prevăzută de OUG 32/2026. Lista include 289 de ocupații.
Printre acestea se află muncitori din construcții, șoferi, sudori, lucrători în HoReCa, personal pentru curățenie, curieri, manipulanți de mărfuri și alte categorii de muncitori calificați și necalificați.
Platforma Work in Romania precizează în prezent că lista are caracter informativ și că aceasta este actualizată semestrial sau ori de câte ori este necesar.
Suspendarea dispusă de Curtea de Apel București vizează însă tocmai Ordinul nr. 1073/2026 prin care această listă a fost aprobată.
De ce este importantă suspendarea ordinului
OUG 32/2026 a fost adoptată pe fondul deficitului de forță de muncă și al creșterii solicitărilor angajatorilor români pentru recrutarea de lucrători din state terțe. Guvernul a justificat noul sistem inclusiv prin necesitatea de a adapta procedurile la deficitul de forță de muncă și de a controla mai bine accesul lucrătorilor străini pe piața românească.
Noua procedură urmărește, pe de o parte, să permită firmelor să aducă muncitori pentru ocupațiile unde există deficit, iar pe de altă parte să protejeze piața muncii din România.
În 2026, contingentul de lucrători nou-admiși pe piața muncii este de 90.000 de persoane din state terțe. Lista ocupațiilor deficitare stabilește domeniile în care pot fi făcute aceste recrutări în cadrul noului mecanism.
Suspendarea dispusă de Curtea de Apel București este o măsură provizorie. Instanța a stabilit suspendarea executării ordinului până la pronunțarea instanței de fond, iar hotărârea poate fi atacată cu recurs.
Probleme în construcții. Angajările de forță de muncă străină ar intra în blocaj pentru mai multe luni - ANALIZĂ
Noile reglementări privind accesul străinilor pe piața muncii, care intră în vigoare de azi, vor aduce un blocaj în piață de până la câteva luni, conform prognozelor companiilor din domeniu și ale patronatului care le reprezintă inter
Astfel, primele cereri unice vor putea să fie înregistrate în portal abia la începutul lunii octombrie, dacă totul va decurge conform planului, declară reprezentanții Patronatului Importatorilor de Forță de Muncă (PIFM),
Un termen destul de mare, în condițiile în care piața era oricum blocată încă din 27 aprilie, data la care vechea procedură prevăzută de OG 25/2014 a fost abrogată, fiind înlocuită de noul sistem redefinit de OUG nr. 32/2026.
Un pas important a fost făcut în data de 6 august, când Executivul a aprobat Hotărârea de Guvern pentru stabilirea categoriilor de date, a măsurilor tehnice și organizatorice de securitate a datelor prelucrate în cadrul platformei electronice WorkinRomania.gov.ro (devenită funcțională tot pe 6 august), precum și a evidențelor informatice deținute de instituțiile publice care se interconectează cu platforma electronică.
Chiar dacă în prima zi platforma a funcționat cu probleme, jucătorii din piață sunt optimiști că ele vor fi remediate pe parcurs, iar procesul de acreditare a agențiilor nu va mai întâmpina dificultăți, arată news.ro.
„Hotărârea de Guvern care reglementează funcționarea portalului a fost, în sfârșit, aprobată. Este un pas important, însă portalul mai are, în prezent, de rezolvat mai multe aspecte tehnice, ceea ce înseamnă că procesul de acreditare a companiilor, respectiv de înregistrare și autorizare a angajatorilor, va mai dura o perioadă”, au precizat pentru News.ro reprezentanții Patronatului Importatorilor de Forță de Muncă (PIFM).
Aceștia estimează că este nevoie de o lună pentru acreditarea agențiilor de plasare de forță de muncă și autorizarea angajatorilor, la care se adaugă încă o lună pentru înregistrarea angajatorilor.
„Potrivit acestor estimări, credem că primele cereri unice vor putea fi înregistrate în portal la începutul lunii octombrie, dacă totul va decurge conform planului. Avem încredere în Ministerul Afacerilor Interne și sperăm să nu întâmpinăm dificultăți în utilizarea noului portal. Piața a fost blocată din 27 aprilie până în prezent, iar noi abia așteptăm să reluăm activitatea”, susțin oficialii PIFM.
Agențiile, mult mai optimiste
Melania Pop, managing partner al companiei de recrutare și plasare de forță de muncă International Work Finder, este ceva mai optimistă, față de reprezentanții patronatului din domeniu. În opinia ei, procedurile de înregistrare și avizare a firmelor și agențiilor care vor să presteze serviciile respective vor dura undeva la câteva săptămâni, în funcție de numărul solicitărilor.
„Acum toată lumea trebuie să se înregistreze, toate firmele și agențiile care vor să aducă muncitori străini se înscriu pe platformă, după care firmele și agențiile care vor să se licențieze depun documentele și urmează toate procedurile. După ce vom trece prin procesul de evaluare și vom primi acordul, putem să începem să depunem din nou avizele de muncă și schimbări de angajator și tot ceea ce ne permite noua platformă”, a declarat pentru News.ro Melania Pop, managing partner al companiei de recrutare International Work Finder,
Aceasta atrage atenția că este foarte important ca platforma să funcționeze fără probleme, iar acreditarea firmelor să aibă loc cât mai repede, mai ales că sistemul era blocat de câteva luni, în așteptarea acestei platforme.
„Dacă durează mai mult de 2 săptămâni procedurile, deja o să fie foarte dificil pentru că stăm de multe luni cu platforma închisă, nu am mai putut să depunem acte pentru obținerea de avize. Firmele care au nevoie de muncitori nu mai au soluții, sezonalitatea pe care noi în fiecare an o rezolvăm cu forță de muncă străină o să fie afectată. Muncile care începeau într-un anumit moment al anului, spre exemplu în sectoare precum constructiile, HoReCa, agricultura, vor suferi, deci trebuie să se miște repede platforma. Noi sperăm să nu dureze mai mult de 2 săptămâni”, spune Melania Pop.
Cel mai afectat de această situație este sectorul construcțiilor, care cunoaște acum un vârf al lucrărilor, pe fondul finanțărilor din PNRR, și care are nevoie urgent de forță de muncă, precizează recrutorul.
Lansarea platformei Workinromania.gov.ro
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunțat, joi, că a fost lansată platforma oficială a Guvernului României pentru angajarea lucrătorilor străini în țara noastră Workinromania.gov.ro. Acesta este primul sistem digital integrat prin care angajatorii, agențiile de plasare a lucrătorilor străini și autoritățile competente gestionează, într-un flux electronic unitar, principalele proceduri privind accesul cetățenilor din state terțe pe piața muncii din România.
Prima zi a venit, însă, cu probleme, pentru că platforma nu a funcționat în parametrii optimi, blocându-se. Firmele din piață speră, însă, ca problemele să fie remediate în scurt timp.
Prin intermediul platformei, angajatorii și agențiile de plasare pot gestiona online, într-un singur loc, procedurile esențiale pentru accesul lucrătorilor străini pe piața muncii din România, cu mai puțină birocrație, termene mai scurte și posibilitatea urmăririi în timp real a fiecărei cereri, a precizat MAI.
În același timp, platforma contribuie la prevenirea migrației ilegale, protejarea lucrătorilor străini și creșterea gradului de conformare a angajatorilor și agențiilor de plasare la obligațiile prevăzute de lege, susțin oficialii instituției.
Tot în data de 6 august, Executivul a aprobat Hotărârea de Guvern pentru stabilirea categoriilor de date, a măsurilor tehnice și organizatorice de securitate a datelor prelucrate în cadrul platformei electronice WorkinRomania.gov.ro, precum și a evidențelor informatice deținute de instituțiile publice care se interconectează cu platforma electronică.
Reguli noi
Începând cu 27 aprilie 2026, vechea procedură prevăzută de OG 25/2014 a fost abrogată, noul sistem fiind redefinit de OUG nr. 32/2026. După o perioadă de acomodare, noile obligații intră în vigoare, începând cu data de 8 august.
Printre noutățile aduse de noile reglementări se află digitalizarea completă a procedurii prin platforma unică, introducerea contractului bilingv, ceea ce protejează real lucrătorul străin, dar și responsabilizarea agențiilor pentru soarta lucrătorilor plasați. Pe de altă parte, regimul contractului tripartit și obligația agenției de a răspunde pentru fapte pe care nu are nicio putere să le controleze constituie punctele sensibile ale noii legislații.
De asemenea, agențiile și firmele care vor să aducă muncitori străini în țară trebuie să plătească garanții financiare de 75.000 euro, cu majorări de 50.000 euro pentru fiecare 250 de lucrători suplimentari, ceea ce ar putea să scoată din piață circa 70% dintre agențiile mici și mijlocii de plasare a forței de muncă, potrivit estimărilor patronatului.
Reprezentanții patronatului mai atrag atenția că agențiile de plasare a forței de muncă vor răspunde pentru fapte pe care nu are nicio putere să le controleze. Un alt minus structural este regimul contractului tripartit, care este semnat de trei părți: agenția, angajatorul și lucrătorul străin, dar legea nu prevede ce se întâmplă când una dintre ele iese din raport.
„Platforma WorkinRomania devine operațională la 8 august, iar agențiile de plasare și angajatorii se pot autoriza sau înregistra numai după această dată. Cu alte cuvinte, abia de la 8 august pot începe procedurile prealabile, respectiv autorizarea, înregistrarea, constituirea garanțiilor.
Până când se finalizează aceste etape prealabile și un angajator ajunge efectiv să poată încărca o cerere unică pentru angajarea unui străin, estimăm că vor trece peste 60 de zile. Deci vorbim, realist, despre luna octombrie sau chiar mai târziu până când sistemul va produce primele angajări efective. Între timp, angajatorii au comenzi, au contracte, au termene, dar nu au nicio cale legală de a aduce forța de muncă necesară”, declara recent pentru News.ro Elena Panțiru, vicepreședinte al Patronatului Importatorilor de Forță de Muncă.
Pentru muncitorii străini, cea mai gravă problemă este riscul de a intra în ședere ilegală din cauze care nu le sunt imputabile: întârzieri ale IGI, blocarea contului angajatorului, suspendarea agenției. „Un lucrător care și-a îndeplinit toate obligațiile poate ajunge fără drept de ședere pentru că angajatorul sau agenția au o problemă administrativă”, avertiza Elena Panțiru.
Contingentul de muncitori străini nou-admiși pe piața muncii pentru 2026 este de 90.000 de persoane, în scădere față de cei 100.000 admiși în 2025. Până la data de 15 iulie 2026 au fost emise 65.040 de avize de angajare, potrivit datelor PIFM.
Workinromania.gov.ro, platforma oficială a Guvernului României pentru angajarea lucrătorilor străini în țara noastră, este primul sistem digital integrat prin care angajatorii, agențiile de plasare a lucrătorilor străini și autoritățile competente gestionează, într-un flux electronic unitar, principalele proceduri privind accesul cetățenilor din state terțe pe piața muncii din România, spune Ministerul de Interne.
Guvernul a aprobat, de asemenea joi, 6 august, o hotărâre pentru stabilirea categoriilor de date, a măsurilor tehnice și organizatorice de securitate a datelor prelucrate în cadrul platformei electronice WorkinRomania.gov.ro, precum și a evidențelor informatice deținute de instituțiile publice care se interconectează cu platforma electronică.
Operaționalizarea platformei WorkinRomania.gov.ro marchează o etapă importantă în transformarea digitală a administrației publice din România, spune MAI.
Prin integrarea procedurilor într-o platformă unică, solicitările sunt procesate mai rapid la nivelul fiecărui județ, iar utilizatorii primesc răspunsurile și actele administrative direct în contul lor digital. Platforma oferă o interfață intuitivă și ușor de utilizat, precum și informații utile pentru angajatori, agențiile de plasare și lucrătorii străini, disponibile inclusiv în limba engleză.
Persoanele interesate regăsesc pe WorkinRomania.gov.ro toate informațiile de care au nevoie pentru crearea și validarea contului pe platformă, condițiile de înregistrare și autorizare, documentele necesare și modalitatea de utilizare a serviciilor electronice disponibile pe platformă.
Totodată, utilizatorii beneficiază de un serviciu de chat suport, disponibil atât în format text, cât și vocal, care oferă asistență și îndrumare în utilizarea serviciilor electronice, în limba română și în limbi de circulație internațională.















