Două terase din parcul bucureștean Herăstrău, unde sute de tineri s-au adunat sâmbătă noaptea la o petrecere în aer liber, au rămas fără autorizație, retrasă de către Primăria Capitalei.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Cele două terase nu aveau voie să vândă mâncare, nici măcar în regim de livrare la pachet.
„Am dispus anularea autorizației pentru funcționarea teraselor celor două societăți comerciale a căror inconștiență este fără limită, iar măsurile pe linie de ordine publică și răspundere penală sunt la îndemâna organelor MAI. Ei nu erau autorizați să vândă mâncare la casă, erau autorizați pentru servire la masă, nu pentru a da mâncare la pachet”, a anunțat viceprimarul Aurelian Bădulescu la Digi 24
Guvernul a decis ca, în starea de alertă, atât restauratele, cât și terasele să mai rămâne închise.