Evaluarea Națională, rezultate finale: Încă 10 medii de 10 după contestații. Îmbunătățiri mai ales la matematică. Ponderea notelor peste 5, în creștere ușoară, la 83,2%

Social   
Evaluarea Națională, rezultate finale: Încă 10 medii de 10 după contestații. Îmbunătățiri mai ales la matematică. Ponderea notelor peste 5, în creștere ușoară, la 83,2%

Ponderea elevilor cu medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) se situează la 83,2%, după soluționarea contestațiilor, fiind în creștere cu 0,1% față de rezultatele inițiale. În anul 2024, rata mediilor mai mari sau egale cu 5 (cinci) a fost 74,5%. De asemenea, a crescut numărul elevilor cu media generală 10: de la 75 la 85, mai mare decât anul trecut, când 74 de elevi au obținut media maximă, informează Ministerul Educației și Cercetării.

Potrivit MEC, rata de participare a fost de 95,6 %: 152.235 de absolvenți ai clasei a VIII-a prezenți dintr-un total de 159.229 absolvenți înscriși. Dintre aceștia, 25.618 candidați (16,8%) au obținut medii sub 5 (cinci). Trei elevi au fost eliminați (toți la proba de Limbă și literatură română), lucrările acestora fiind notate cu 1 (unu).

Urmărește-ne și pe Google News

La proba de Limba și literatura română, 131.999 de elevi (86,5%) au încheiat examenul cu note mai mari sau egale cu 5 (cinci). Dintre aceștia, 489 de elevi au obținut nota 10 (+15 în raport cu prima afișare).

La Matematică, 116.251 de elevi (76,3%) au fost notați cu 5 sau peste 5 (cinci). Dintre aceștia, 976 au obținut note de 10 (+57 în raport cu prima afișare).

Moody\'s estimează deficit bugetar de 7,8% din PIB în 2025 și 6,1% din PIB în 2026, dacă măsurile fiscale sunt implementate CITEȘTE ȘI Moody's estimează deficit bugetar de 7,8% din PIB în 2025 și 6,1% din PIB în 2026, dacă măsurile fiscale sunt implementate

La Limba și literatura maternă, 8,365 de elevi (92,3%) au avut note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar 131 de candidați au obținut note de 10 (+1 în raport cu prima afișare).

Conform MEC, cele mai mari procente ale mediilor peste 5 au fost obținute în București (94%), Cluj (92,2%), Brăila (89,4%) și Prahova (88,2%), în timp ce procentele cele mai mici au fost obținute în județele Călărași (70,6%),Teleorman (72,4%) și Mehedinți (72,6%). (HARTA)

De asemenea, cele mai multe medii generale de 10 la Evaluarea Națională au fost obținute în București (33), din care 10 în Sectorul 1, apoi în județele Iași (8), Constanța (6), Brașov și Cluj (câte 4), Timiș și Bihor (câte 3), Gorj, Dolj, Teleorman, Ilfov, Sibiu, Buzău, Brăila și Galați (câte 2) și Bacău, Vaslui, Vrancea, PRahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea și Olt (câte o medie generală de 10). În restul județelor nu a fost obținută nici o medie generală de 10. (HARTA)

Sursa citată menționează că cele mai multe solicitări pentru vizualizarea lucrărilor au fost depuse la Limba și literatura română (24.515), urmate de  Matematică (21.264) și de Limba și literatura maternă (930).

Potrivit MEC, au fost depuse, în total, 19.101 contestații, reprezentând 6,08% din numărul total de lucrări. MEC notează că acest număr a scăzut comparativ cu anul 2024 (27.640 de contestații / 8,76% din numărul de lucrări).

Pe discipline, s-a consemnat următoarea distribuție:

    * 11.354 de contestații pentru lucrări la proba de Limba și literatura română (14.485 - 2024)

    * 355 de contestații pentru lucrări la proba de Limba și literatura maternă (425 - 2024)

    * 7.392 de contestații pentru lucrări la proba de Matematică (12.730 - 2024).

Pentru 11.648 de lucrări (14.720 de lucrări în anul 2024), reevaluarea în urma depunerii contestațiilor a generat schimbarea notei prin creștere, în timp ce pentru 5.454 de lucrări, notele au fost modificate prin scădere (9.646 de lucrări în anul 2024).

La proba de limba și literatura română, în cazul a 78,75% dintre lucrările reevaluate, diferența între nota inițială și nota obținută în urma reevaluării a fost sub 0,5 puncte (în plus sau în minus). Dintre acestea, pentru 569 dintre lucrări nota inițială nu a fost modificată.

Diferențele între evaluarea inițială și evaluarea în urma contestațiilor sunt evidențiate în graficul de mai jos.

La matematică, în cazul a 98,84% dintre lucrările reevaluate, diferența între nota inițială și cea obținută în urma reevaluării a fost sub 0,5 puncte (în plus sau în minus). Dintre acestea, pentru 1.410 dintre lucrări nota inițială nu a fost modificată.

Diferențele între evaluarea inițială și evaluarea în urma contestațiilor sunt evidențiate în graficul de mai jos.

La proba de limba și literatura maternă, în cazul a 69.30% dintre lucrările reevaluate, diferența între nota inițială și cea obținută în urma reevaluării a fost sub 0,5 puncte (în plus sau în minus). Dintre acestea, pentru 20 dintre lucrări nota inițială nu a fost modificată.

Ministerul Educației și Cercetării mai informează că Evaluarea Națională a elevilor de clasa a VIII-a reprezintă modalitatea de testare a competențelor dobândite pe parcursul învățământului gimnazial. Media de admitere, calculată pe baza rezultatelor obținute în acest cadru formal, constituie criteriu pentru admiterea în învățământul liceal.

În acest sens, vineri, 11 iulie, pe site-ul admitere.edu.ro, va fi publicată ierarhia la nivel județean/al municipiului București a absolvenților claselor a VIII-a.

În prima etapă a admiterii în învățământul liceal de stat din acest an, completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a, se va derula în perioada 14 – 21 iulie. Tot în aceste intervale sunt prevăzute și completarea fișelor de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a care doresc să participe la admitere în alt județ, respectiv depunerea/transmiterea fișelor, conform procedurii stabilite de Comisia națională de admitere.

Repartizarea computerizată a candidaților din seria curentă, precum și a celor din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2025 - 2026 va avea loc în data de 23 iulie. Ulterior, între 24 și 29 iulie, dosarele de înscriere vor fi depuse în unitățile de învățământ liceal în care candidații au fost repartizați. Soluționarea situațiilor speciale post-repartizare, la nivelul comisiilor județene de admitere/comisia municipiului București, este programată în zilele de 30 iulie și 1 august.

A doua etapă a admiterii în învățământul liceal de stat, rezervată elevilor din seria curentă, precum și celor din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor în anul școlar 2025 - 2026 se desfășoară în intervalul 1 - 19 august.

viewscnt
Afla mai multe despre
evaluarea nationala
contestatii
note
rezultate finale
admitere liceu