Este vorba de așa-numitul „Certificat de viață”. Este un document care până la 1 septembrie 2024 era depus o dată pe an.
Acum este depus de două ori.

„Pensionarii care au domiciliul în afara granițelor țării trebuie să depună, până la data de 30 martie și până la 30 septembrie, certificate prin care să ateste că mai sunt în viață. Nedepunerea acestor certificate conduce la suspendarea drepturilor de pensie.
În caz contrar, de la 1 octombrie, drepturile de pensie urmează să fie suspendate la plată.
Reluarea acestor drepturi se face doar cu data de 1 noiembrie sau 1 decembrie”, a spus Stelian Stoica directorul executiv al Casei de Pensii Mureș, arată Rador.

Certificatele de viață se pot depune pe e-mail, prin poștă sau prin intermediul altor persoane, la sediile caselor de pensii.
Chiar dacă se întârzie depunerea acestor documente, pensiile se plătesc retroactiv, existând și un termen legal de prescripție de trei ani.