Parchetul de pe lângă Tribunalul București a anunțat oficial că a deschis dosar de cercetare penală, pentru ucidere din culpă, în cazul accidentului produs în coloana oficială a vicepremierului Gabriel Oprea. Anunțul este făcut chiar în ziua în care Bogdan Cosmin Gigina este condus pe ultimul drum.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Procurorii Parchetului Tribunalului București au anunțat, prin intermediul unui comunicat, că au audiat mai mulți martori în dosar, că au ridicat înregistrări de la camerele de supraveghere din zonă, dar și că au solicitat documente de la mai multe instituții, pentru lămurirea împrejurărilor în care și-a pierdut viața polițistul Bogdan Cosmin Gigina.
"În situația în care vor exista indicii care să atragă o altă competență, se va proceda în conformitate cu dispozițiile legale incidente", precizează Parchetul Tribunalului în Comunicat. Această precizare înseamnă că dacă cercetările vor scoate la iveală faptul că generalul cu patru stele Gabriel Oprea a încălcat legea, atunci dosarul va fi înaintat procurorilor militari, competenți să îl cerceteze pe viceprim-ministru.
Anunțul a fost făcut în ziua în care subinspectorul Bogdan Cosmin Gigina este înmormântat.
Pe de altă parte, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București nu a răspuns, încă, solicitărilor făcute de Profit.ro, de a preciza dacă în cazul accidentului celuilalt polițist din coloana vicepremierului Gabriel Oprea s-a întocmit un dosar de cercetare penală. Reamintim că Profit.ro a relatat în exclusivitate despre accidentul din data de 21 septembrie, în urma căruia polițistul-motociclist Dorel Moraru a fost rănit, după ce a fost lovit de o mașină, în timp ce deschidea coloana oficială a vicepremierului Gabriel Oprea.