Patru case din Prahova în flăcări, de la un cablu electric defect

Patru gospodării din satul de reședință Brazii de Sus, Prahova, au luat foc în noaptea de sâmbătă spre duminică, în urma un incendiu provocat de instalația electrică a unei dintre case.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Patru case din Prahova în flăcări, de la un cablu electric defect

Sursa: News.ro

”În această noapte, în jurul orei 01:30, pompierii militari au fost alertați printr-un apel la numărul unic de urgență 112 cu privire la izbucnirea unui incendiu în comuna Brazi, satul Brazii de Sus. (...) La sosirea echipajelor, acestea au constatat că incendiul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 700 de metri pătrați, flăcările afectând patru locuințe”, informează duminică ISU Prahova, citat de News.ro.

La fața locului au fost mobilizate inițial trei autospeciale de stingere, o autocisternă și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului 2 Ploiești. Pentru gestionarea operativă a evenimentului, forțele de intervenție au fost suplimentate succesiv cu o autospecială de primă intervenție și comandă și o autospecială de stingere de la Detașamentul 1 Ploiești, iar ulterior cu încă o autocisternă din cadrul aceluiași detașament.

”Pompierii au depus eforturi pentru ca incendiul să nu se propage la alte construcții învecinate și să limiteze pagubele. Din fericire, evenimentul nu a fost soldat cu victime”, precizează ISU Prahova.

INEDIT Cel mai mare operator al unei rețele din SUA a ordonat clienților săi industriali și rezidențiali să-și reducă nivelul consumului pentru a evita penele de curent la orele de vârf CITEȘTE ȘI INEDIT Cel mai mare operator al unei rețele din SUA a ordonat clienților săi industriali și rezidențiali să-și reducă nivelul consumului pentru a evita penele de curent la orele de vârf

La finalizarea intervenției, pompierii au stabilit că incendiul a izbucnit, cel mai probabil, de la un cablu electric defect sau neizolat corespunzător.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2374 +0.0015+0.03 %
1 USD4.5761 -0.0114-0.25 %
1 GBP6.1117 -0.0089-0.15 %
1 CHF5.6990 -0.00020.00 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite