Pensia minimă garantată crește de la 400 la 520 de lei. De măsură beneficiază peste un milion de persoane

Pensia minimă garantată crește de la 400 la 520 de lei. De măsură beneficiază peste un milion de persoane
scris 1 mar 2017

Pensia minimă garantată crește, începând de miercuri, de la 400 la 520 de lei, de măsură beneficiind peste un milion de persoane, potrivit Ministerului Muncii și Justiției Sociale.

"Începând cu 1 martie 2017, nivelul indemnizației sociale pentru pensionari, prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, aprobată prin Legea nr. 196/2009, cu modificările ulterioare, este de 520 lei", prevede Ordonanța de Urgență nr. 2/2017, adoptată de Guvern în 6 ianuarie.

De majorarea pensiei minime garantate, de la 400 la 520 de lei, care intră în vigoare începând cu 1 martie, beneficiază 1.022.168 de pensionari, potrivit datelor Ministerului Muncii.

Instituția anunța, de altfel, la sfârșitul lunii ianuarie, că a finalizat 15 măsuri din programul de guvernare, scrie News.ro.

Astfel, prin HG nr. 1/2017 a fost majorat salariul minim pe economie, de la 1.250 de lei la 1.450 de lei, un număr de 1.269.259 de salariați beneficiind de o creștere de 200 lei, începând cu 1 februarie 2017.

Finanțele au redus acciza specifică la tutun. Ce se va întâmpla cu prețurile la țigări până la finalul anului CITEȘTE ȘI Finanțele au redus acciza specifică la tutun. Ce se va întâmpla cu prețurile la țigări până la finalul anului

Odată cu intrarea în vigoare a HG nr. 1/2017 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, au crescut și salariile asistenților personali, respectiv cuantumul indemnizațiilor lunare pentru plata însoțitorilor persoanelor cu handicap grav.

În total, de măsură beneficiază 65.889 asistenți personali și 127.982 persoane cu handicap grav (pentru plata însoțitorului), potrivit Ministerului Muncii.

De asemenea, prin OUG nr. 2 /2017 s-a stabilit că plata însoțitorilor persoanelor cu handicap se va face integral de la bugetul de stat.

Tot de la 1 februarie, prin OUG nr. 2 /2017, salariile din administrația publică locală s-au majorat cu 20 la sută, iar cele pentru personalul din cadrul instituțiilor publice de spectacole sau concerte au crescut cu 50 la sută.

Prin același act normativ s-a mai stabilit: un număr de 46.416 studenți va beneficia de creșterea burselor sociale și de merit prin creșterea fondului de burse de la 86 lei per student la 201 lei per student; studenții înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență, în instituțiile de învățământ superior acreditate, beneficiază de gratuitate la transport intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a doua; majorarea punctului de pensie de la 917,5 lei la 1.000 de lei, de la 1 iulie, pentru un număr de 5.076.774 de pensionari.

Totodată, prin OUG nr. 3/2017 au fost eliminate: impozitul pe venit pentru angajații sezonieri, care sunt păstrați activi pe piața muncii tot anul, precum și plata contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS) pentru veniturile obținute din investiții, de către salariați, pensionari și de către cei cu activități independente, mai anunța Ministerul Muncii.

De asemenea, prin aplicarea prevederilor Legii nr. 2/2017, a fost eliminată CASS pentru pensionari, măsură de care beneficiază 2.252.562 de pensionari, iar venitul impozabil lunar din pensii se stabilește prin deducerea din venitul din pensie a sumei neimpozabile lunare de 2.000 lei.

De neimpozitarea pensiilor mai mici de 2.000 lei beneficiază un număr de 1.227.018 pensionari, care, prin această măsură, au o creștere a pensiei în medie cu 77 lei, preciza Ministerul Muncii.

Astfel, numărul pensionarilor care au rămas să plătească impozit după data de 1 februarie este de 229.231 persoane.

Totodată, prin OUG nr. 6/2017, a fost adoptat Programul Prima Chirie, prin care 75 la sută din cheltuielile cu chiria și utilitățile pentru cei care își găsesc un loc de muncă, la o distanță mai mare de 50 de kilometri de domiciliu vor fi subvenționate, dar nu mai mult de 900 de lei pe lună pentru fiecare angajat.

Tot prin OUG nr. 6/2017 a fost aprobată creșterea stimulentului de inserție la 650 lei.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
pensia minima garantata