Administrația Națională de Meteorologie (ANM) ar putea emite, vineri dimineață, cod roșu de caniculă pentru județele din Oltenia și Muntenia, unde temperaturile vor ajunge până la 43 de grade Celsius, a anunțat Elena Mateescu, director general ANM, în cadrul Comandamentului pentru combaterea efectelor caniculei de la Ministerul Afacerilor Interne. De joi până sâmbătă rămâne valabil codul portocaliu de caniculă în partea sudică a țării, însă sâmbătă și duminică vremea se va răci în cea mai mare parte a țării, vor fi ploi torențiale și vijelii însoțite de căderi de grindină.
1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară
"Valul de căldură va continua și mâine (joi, n.r.) și pe parcursul zilei de vineri și sâmbătă. Mâine vorbim de cod portocaliu în partea sudică a țării, în județele Caraș Severin, Mehedinți, Dolj, Olt și Teleorman. Pentru sâmbătă ne extindem cu codul portocaliu în toată zona Moldovei, pentru că temperaturile în aceste regiuni vor fi situate între 36 și 39 de grade, posibil izolat 40 de grade, iar indicele de disconfort termic va fi deosebit de accentuat, peste 80 de unități", a declarat Elena Mateescu, arată news.ro.
Ea a precizat că vineri dimineață este posibil ca ANM să emită cod roșu de caniculă pentru zone extinse din Oltenia și Muntenia, unde temperaturile pot atinge și 43 de grade Celsius.
"Prin atingerea acestor valori, este posibil să înregistrăm cele mai călduroase zile din istoria măsurătorilor meteorologice, pentru că în mod obișnuit în data de 1 iulie, la nivelul României, maximele sunt situate la 35-37 de grade", a subliniat Elena Mateescu. Potrivit reprezentantului ANM, începând cu după-amiaza zilei de sâmbătă și până duminică, în toată țara, cu excepția zonei de sud, temperaturile nu vor mai depăși 22-27 de grade, vor fi ploi torențiale, vijelii și căderi de grindină.
Douăsprezece județe din vestul și sud-vestul țării au intrat, miercuri, sub atenționare cod galben de caniculă, emisă de Administrația Naționale de Meteorologie (ANM). Meteorologii spun că temperaturile vor fi cuprinse între 33 și 36 de grade, iar de joi valul de căldură se va intensifica și va cuprinde cea mai mare parte a țării.
Atenționarea cod galben a intrat în vigoare și este valabilă până joi, vizând 12 județe: Bihor, Arad, Timiș, Hunedoara, Alba, Sibiu, Mureș, Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Olt și Teleorman. Potrivit ANM, în aceste zone valul de căldură se va extinde, iar disconfortul termic va fi în accentuare. Temperaturile maxime vor fi între 33 și 36 de grade, iar minimele nocturne vor depăși 20 de grade.
O a doua avertizare meteo va intra în vigoare joi, când valul de căldură va fi și mai accentuat, aproape toată țara fiind sub cod galben, în timp ce cinci județe din sud și sud-vest vor fi sub cod portocaliu.