Procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică a Parchetului General au dispus clasarea dosarului în care Laura Codruța Kovesi, fost procuror general al PICCJ și în prezent șef al Parchetului European, era acuzată de luare de mită, mărturie mincinoasă și abuz în serviciu în legătură cu aducerea în țară a lui Nicolae Popa. Clasarea cauzei a fost dispusă ”întrucât faptele nu există”.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) a transmis că procurorii din cadrul Secției de urmărire penală și criminalistică a PÎCCJ au dispus clasarea cauzei față de un fost procuror general al PÎCCJ sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită, mărturie mincinoasă și abuz în serviciu, întrucât faptele nu există, și clasarea cauzei cu privire la infracțiunile de lipsire de libertate în mod ilegal, represiune nedreaptă, influențarea declarațiilor, fals intelectual uz de fals, constituirea unui grup infracțional organizat, favorizarea făptuitorului și fals în declarații, întrucât faptele nu există, scrie News.ro.
CITEȘTE ȘI Poșta declanșează concedierea a peste 500 de angajați. Cine pleacă și câți bani primește”Referitor la infracțiunea de luare de mită, procurorii au reținut lipsa probelor care să susțină săvârșirea faptei de luare de mită în oricare din variantele sale alternative (pretinderea ori primirea de bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptarea promisiunii unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri). În ceea ce privește infracțiunea de abuz în serviciu, procurorii au stabilit că cele 5 acte de executare pentru care s-au efectuat cercetări au constituit acțiuni în reprezentarea instituției pe care o conducea ori care țin de atribuțiile de ordonator de credite și nu au fost întrunite elementele de tipicitate obiectivă și subiectivă ale infracțiunii de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) Cod penal”, se arată în comunicat.
Potrivit sursei citate, referitor la infracțiunea de mărturie mincinoasă, de asemenea, procurorii au constatat că ”nu sunt realizate elementele de tipicitate obiectivă și subiectivă, precum și împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale”.
”În ceea ce privește alte infracțiuni pentru care s-a început urmărirea penală in rem (lipsirea de libertate în mod ilegal, represiunea nedreaptă, influențarea declarațiilor, fals intelectual, uz de fals, constituirea unui grup infracțional organizat, favorizarea făptuitorului și falsul în declarații), în ordonanța de clasare s-a reținut că faptele care se circumscriu conținutului acestor infracțiuni și probele care pot contribui la dovedirea lor nu sunt suficiente pentru a continua cercetările penale”, scrie în comunicatul PICCJ.
CITEȘTE ȘI FOTO Akcenta numește un Country Manager pentru RomâniaÎn februarie 2019, procurorii Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție au acuzat-o oficial pe Laura Codruța Kovesi că ar fi primit peste 280.000 de lei de la Sebastian Ghiță în legătură cu aducerea în țară a lui Nicolae Popa. În plus, aceștia anunțau urmărire penală in rem pentru pentru favorizarea făptuitorului și fals în declarații, în legătură cu un comunicat de presă emis de Parchetul General în ianuarie 2017. Comunicatul făcea referire la condițiile aducerii în țară a lui Nicolae Popa.
Plângerea de la care a pornit acest dosar a fost depusă de Sebastian Ghiță.