Administrația Națională de Meteorologie a emis o prognoză specială pentru București în care de sâmbătă, ora 11.00, până marți la ora 23.00, în Capitală vor fi înregistrate averse, descărcări electrice și vânt puternic și temperaturile maxime vor fi între 20 și 26 de grade. De asemenea, pe parcursul zilei de sâmbătă în zonele de deal și de munte, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, în cea mai mare parte a Transilvaniei, local în Moldova și în sudul Banatului vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii și grindină.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Conform ANM, în București, îndeosebi în cursul după-amiezelor de sâmbătă și duminică vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului. Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp se vor înregistra cantități de apă de 10...20 l/mp și izolat peste 25 l/mp. Temperaturile maxime vor fi de 23...26 de grade, exceptând ziua de luni când vor fi mai scăzute și se vor situa în jurul valorii de 20 de grade. Temperaturile minime vor fi cuprinse în general între 12 și 14 grade.
ANM a emis și un cod galben valabil sâmbătă între orele 11.00 și 21.00, iar fenomenele vizate sunt instabilitate atmosferică temporar accentuată.
Astfel, în cursul acestei zile, în zonele de deal și de munte, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, în cea mai mare parte a Transilvaniei, local în Moldova și în sudul Banatului vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor depăși 25...30 l/mp și izolat 40 l/mp. Manifestări de instabilitate atmosferică accentuată vor fi și în restul teritoriului, dar pe suprafețe mai mici și pe intervale mai scurte de timp.
Cod galben va fi și duminică, între orele 2.00 și 10.00, când în Banat, Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și în jumătatea nordică a Moldovei și în zonele montane aferente vor fi averse însemnate cantitativ, descărcări electrice și intensificări ale vântului. Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 25...30 l/mp și izolat 35...40 l/mp.
De asemenea, potrivit informării meteorologice, începând de duminică, ora 10.00 până marți, ora 23.00, în țară vor fi manifestări de instabilitate atmosferică și cantități de apă însemnate. Prin urmare, în intervalul menționat, în jumătatea de est a țării și local la munte vor fi averse însemnate cantitativ, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină. Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15...20 l/mp și, pe arii restrânse, 25...50 l/mp.