Pedepsele pentru faptele de corupție comise pe perioada unei stării de urgență, instituită ca urmare a epidemiei de COVID-19, ar putea fi majorate, conform unei propuneri legislative.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Proiectul, inițiat de deputatul USR Silviu Dehelean, prevede majorarea pedepsei cu o pătrime pentru următoarele fapte: luare de mită, darea de mită, traficul de influență, cumpărarea de influență, delapidarea, abuzul în serviciu, neglijență în serviciu, uzurparea funcției, folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane, deturnarea de fonduri și pentru infracțiunile săvârșite cu intenție.
CITEȘTE ȘI Plouă cu proiecte PSD pentru starea de urgență: suspendarea rambursării creditelor, plafonarea prețului la medicamente și alimente, scutirea de plata chirieiInițiatorul consideră că în situații excepționale se impun măsuri excepționale, nu doar pentru cetățeni, ci și pentru funcționari statului, ”care profită de flexibilitatea regulilor și fură din banii puțini ai statului, destinați măsurilor de oprire a răspândirii virusului și tratării celor infectați”.
„Climatul de incertitudine și dezordinea specific acestor perioade fac ca vigilența cetățenilor săscadă și să crească riscul ca unii actori cu funcții de putere în stat să folosească, în interes propriu, acest context excepțional. Garanțiile împotriva abuzurilor trebuie întărite, pentru a nu se ajunge în situația ca unele persoane care săvârșesc fapte penale de corupției sau de serviciu să beneficieze de pedepse calibrate pentru timpuri normale, deși faptele lor au fost facilitate tocmai din cauza evenimentelor cu potențial dramatic care au impus declararea stării de asediu sau a stării de urgență”, susține deputatul USR, care cere adoptarea de urgență a acestui proiect de lege în comisiile de specialitate și în plenul celor două Camere ale Parlamentului.