SARTO bespoke: un nou furnizor de măști de protecție în România

SARTO bespoke: un nou furnizor de măști de protecție în România
Parteneri Profit.ro
Parteneri Profit.ro
scris 19 mar 2020

UPDATE În momentul de față, SARTO bespoke investește în testarea și utilizarea unui material corespunzător celor mai recente reglementări privind protecția împotriva virusului, date fiind informațiile vehiculate cu privire la neconformitatea bumbacului.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Totodată, testează capacitatea liniei de producție și lucrează la un sistem eficient de comenzi și livrări.

SARTO bespoke va oferi informații referitoare la sistemul de pre-comenzi și costul măștilor pe canalele de comunicare proprii în curând.

XXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXX

SARTO bespoke, atelierul de croitorie masculină din București, devine cel mai nou loc de unde românii își vor putea procura măști de protecție. Săptamâna aceasta compania demarează proiectul de producție a măștilor, vizând obținerea unui produs în conformitate cu standardele europene.

Măștile de protecție vor fi confecționate din bumbac egiptean și vor putea fi reutilizate. Țesătura din bumbac este o stofă care, datorită densității, poate reține impurități de până la 5 microni, protejându-ne astfel în locuri publice, când cineva tușește sau strănută lângă noi. După achiziție și prima utilizare, igienizarea măștilor se va putea face acasă, prin mai multe mijloace: spălarea cu dezinfectant, fierberea, spălarea în apă cu clor și călcarea la o temperatură ridicată.

Inițiativa de a produce măștile a venit ca o extindere a măsurilor interne adoptate de companie pentru a-și proteja angajații.

“Încă de la debutul riscurilor am implementat măsuri care să ne protejeze echipa și care să ne poată asigura funcționarea în această perioadă, având foarte multe comenzi de onorat. Din păcate, achiziționarea de dezinfectant și măști s-a dovedit dificilă, motiv pentru care ne-am asumat provocarea de a produce pentru uz propriu. Am decis sa oferim aceste măști gratuit clienților SARTO pentru a le oferi un plus de siguranță și confort și, de ce nu, să le comercializăm pentru a le pune la dispoziția publicului larg. Măștile din bumbac au fost folosite sute de ani și sunt mai economice, dată fiind posibilitatea de refolosire după sterilizare. Dependența de producția externă este un risc pe care nu ar trebui să ni-l asumăm când vine vorba de sănătatea și siguranța umană.” – Matei Ladea

Măștile vor fi produse în atelierul propriu din București, în faza inițială testându-se capacitatea liniei de producție. SARTO bespoke va oferi informații referitoare la sistemul de pre-comenzi și costul măștilor pe canalele de comunicare proprii, în cursul acestei săptămâni.

În contextul pandemiei COVID-19, cererea de măști chirurgicale și soluții dezinfectante a crescut în ritm alert, generând o epuizare a stocurilor la nivel mondial. Farmaciile, magazinele de specialitate și magazinele online din România ce comercializează obiecte sanitare afișează stoc zero de mai bine de două săptămâni, fără a estima o dată concretă la care produsele vor fi din nou disponibile.

SARTO bespoke este o companie românească fondată în 2011 ce în prezent oferă toate cele 3 servicii-etalon în vestimentația masculină: bespoke, made-to-measure și ready-to-wear.

SARTO bespoke: un nou furnizor de măști de protecție în România

viewscnt
Afla mai multe despre
sarto
masti de protectie
costume