Vârsta medie la care tinerii români se mută din casa părinților, cea mai scăzută din ultimii 10 ani

Vârsta medie la care tinerii români se mută din casa părinților, cea mai scăzută din ultimii 10 ani
Profit.ro
Profit.ro
scris 5 sep 2023

Vârsta la care tinerii români decid să locuiască separat de părinți este 27,7 ani la nivelul lui 2022, cea mai mică din ultimii 10 ani relevă datele Eurostat, conform cărora România înregistrează cea mai mare diferență între vârsta bărbaților și femeilor la momentul deciziei de a pleca din casa părinților. La nivelul UE, vârsta medie este de 26,4 ani.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

30 iulie - Maraton Profit News TV: Inteligența Artificială în Economie. Parteneri: Garanti BBVA, Gomag.

În 2022, tinerii din UE și-au părăsit casa părintească în medie la vârsta de 26,4 ani, dar această medie a variat între țările UE, scrie News.ro.

Taxă de solidaritate mai dură pentru bănci. Cum va fi aplicată. Exemplu de calcul al ministrului Finanțelor, pentru Profit.ro CITEȘTE ȘI Taxă de solidaritate mai dură pentru bănci. Cum va fi aplicată. Exemplu de calcul al ministrului Finanțelor, pentru Profit.ro

În cazul României, vârsta medie la care tinerii decid să nu mai locuiască împreună cu părinții este de 27,7 ani, la nivelul anului 2022, în condițiile în care în 2012 era 28,5, valoare care s-a menținută până în 2014 inclusv, a scăzut la 27,9 ani în 2015, pentru ca în următorii 4 ani sa fluctueze între 28 și 28,2 ani, iar în 2020 a scăzut din nou 27,9 ani, iar în 2021 a ucrcat la 28 de ani.

Cele mai mari vârste medii, la 30 de ani sau peste, au fost înregistrate în Croația (33,4 ani), Slovacia (30,8), Grecia (30,7), Bulgaria și Spania (ambele 30,3), Malta (30,1) și Italia (30,0). În schimb, cele mai scăzute vârste medii, toate sub 23 de ani, au fost înregistrate în Finlanda (21,3 ani), Suedia (21,4), Danemarca (21,7) și Estonia (22,7).

În intervalul de 10 ani, vârsta medie a tinerilor care își părăsesc casa părintească a crescut în 14 țări UE, în special în Croația (+1,8 ani), Grecia (+1,7) și Spania (+1,6). În 2012, cea mai scăzută medie din UE a fost în Suedia, unde tinerii și-au părăsit casa părintească la 19,9 ani, însă, în 10 ani, această medie a crescut cu 1,5 ani.

Dacia introduce actualizările online pentru navigație, inclusiv contra cost CITEȘTE ȘI Dacia introduce actualizările online pentru navigație, inclusiv contra cost

La nivelul UE, între 2012 și 2022, vârsta medie a variat ușor, cea mai mică fiind de 26,2 ani (2019) și cea mai mare de 26,5 ani (2012, 2014, 2020 și 2021).

Bărbații tineri au părăsit casa părintească mai târziu decât femeile

În UE, în medie, bărbații au părăsit casa părintească mai târziu decât femeile: bărbații la vârsta de 27,3 ani și femeile la 25,4 ani în 2022. Această diferență a fost observată în toate țările, adică tinerele s-au mutat din casa părintească mai devreme decât bărbații tineri.

Bărbații și-au părăsit casa părintească, în medie, după vârsta de 30 de ani în 9 țări UE (Croația, Bulgaria, Grecia, Slovacia, Spania, Italia, Malta, Slovenia și Portugalia), în timp ce este cazul femeilor această situație este înregistrată într-o singură țară: Croația.

”Cea mai mare diferență, în funcție de gen, este în România, unde bărbații tineri au plecat la 29,9 ani și femeile la 25,4 ani (diferența fiind de 4,5 ani), urmată de Bulgaria (diferența este de 4,1 ani), bărbații plecând la 32,3 ani și femeile la 28,2 ani. ani. În schimb, Luxemburg (diferență de 0,5 ani), Suedia (0,6), Danemarca și Malta (ambele 0,7) au înregistrat cele mai mici diferențe între bărbați și femei tineri care părăsesc casa părintească”, relevă datele Eurostat.

viewscnt
Afla mai multe despre
eurostat
casa
copii
parinti