Felix Telecom, Rohde&Schwarz Romania și asocierile formate din BlueSpace Technology și Interactive Systems & Business Consulting, respectiv Starc4sys, Rartel și Stimpex au depus oferte la Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) pentru furnizarea de echipamente hardware și software destinate asigurării protecției și disponibilității comunicațiilor wireless, inclusiv servicii de instalare, punere în funcțiune, configurare și operaționalizare.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
STS a estimat contractul la 110,3 milioane de lei, fără TVA.
Livrarea echipamentelor hardware și aplicațiilor software va avea loc în termen de 39 luni de la data atribuirii contractului.
Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) organizează și coordonează activitățile în domeniul telecomunicaților speciale pentru autoritățile publice din România și alți utilizatori prevăzuți de lege. Instituția are structură militară și face parte din Sistemul Național de Apărare.
Telecomunicațile speciale reprezintă transmisii, emisii sau recepții de semne, semnale, scrieri, imagini, sunete sau informații de orice natură prin fir, radio, sistem optic sau prin alte sisteme electromagnetice pentru utilizatori aprobați prin lege.
Autoritățile publice ale statului în folosul cărora funcționează telecomunicațiile speciale sunt Parlamentul, Administrația Prezidențială, Guvernul, instituțiile care desfășoară activități în domeniul apărării, siguranței naționale și ordinii publice, administrația publică centrală și locală, organele de conducere din cadrul organismelor guvernamentale și al unor organisme neguvernamentale de interes național, Curtea Supremă de Justiție, Ministerul Public, Consiliul Superior al Magistraturii și Curtea Constituțională.